Maine este Pastele.Pentru toata lumea un Paste fericit!
Prof.univ.dr.C.M.DRAGAN :
“SISTEMUL CONTURILOR NATIONALE”(editia cea mai actuala,13.04.2012)
==========================================================
„Daca vorbesti toata ziua despre PIB si nu stii ce-i ala, din ce se compune,cum se formeaza , cum se distribuie , cum poate influenta viata noastra, de ce il folosesc politicienii in exercitiile lor de vorbire,etc. – atunci este bine s-o lasati balta sau sa puneti mana sa-l invatati . Eu va ofer aici o sansa!” C.M.
SISTEMUL
CONTURILOR NATIONALE
sau
“CONTABILITATEA NATIONALA”
Sistemul conturilor sau contabilităţii naţionale (SCN) este un algoritm combinatoriu de contabilitate,statistica şi analiză macroeconomică utilizat în sintezele economice ale ţărilor cu economie de piaţă, în statisticile O.N.U. şi ale altor organisme internaţionale. Contabilitatea nationala se compune dintr-un ansamblu coerent si complet de conturi macroeconomice si tabele/tablouri avand la baza o serie de conceptii, definitii, clasificari si reguli contabile, acceptate la nivel international. Sistemele de contabilitate nationala sunt relativ recente; necesitatile lor au fost reflectate prin publicarea in 1936 a ideilor lui Keynes aplicate ca modele de relansare economoca dupa criza din 1929-1933 si au fost international normalizate si puse la punct abia dupa cel de al doilea razboi mondial.
Sfanta contabilitate
C U P R I N S :
1 Sistemul general al conturilor nationale 5
.Conceptiasistemului .Stiintaconturilor
2. Organizarea si conducerea conturilor nationale 10
3. Sistemul contabilitatii fluxurilor financiare 12
4. Conturile nationale nefinanciare 14
5. Configuratia sistemului 15
6. Calculul indicatorilor sintetici fundamentali 16 6.1. Produsul global brut 16 6.2. Produsul intern brut 17
A. / P.I.B. : Metoda de productie 18
Anexa 1 : Evaluarea principalelor agregate generale 19
Anexa 2 : Evaluarea principalelor agregate pe sectoare institutionale20 Anexa 3.Evaluarea principalelor agregate pe ramuri de activitate 21
Anexa 4 : Translatia contabila 22
Anexa 5 : Abordarea exhaustivitatii 2 4
B ./ P.I.B. Metoda veniturilor 26
Anexa 1 : Evaluarea principalelor agregate specifice 28
Anexa 2 : Investitiile si formarea capitalului fix 30
Anexa 3 : Stocurile:determinare si evaluare 33
C./PIB Metoda cheltuielilor 36
6.3.Produsul intern net 49
6.4.Venitul national brut 56
Nota de detalii: 59
7. Conturile nationale trimestriale 65
8. Conturile nationale regionale 68
9. Contabilitatea nationala si previziunea 72
Lista Conturilor nationale. 74
Addendum:CONTABILITATEA SI EUROPA 76
1.Continutul acquis-ului comunitar 76
2.Directivele contabile 77
3.Standardele Internationale de Raportare Financiara 92
4.Tabloul rezumativ:Acquisul comunitar si contabilitatea 5.Acquis-ul comunitar – linia de sosire 94
6.Directivele contabile:un nou drum de urmat 95
„ … Cine nu va ţine bine contabilitatea în partida dubla a afacerile sale, acela va rătăci ca orbul prin întuneric şi nu s-a izbavi de pierderi mari”- Luca Paciolo di Borgia
Luca Paciolo 1445-1517:
„Tractatus de computis et scripturis”
“Proportione divina “
1.Sistemul general al conturilor nationale
Conceptia,organizarea si functionarea sistemelor de contabilitate nationala din majoritatea tarilor se afla astazi sub patronajul Sistemului de Conturi Nationale al Natiunilor Unite (SCN), care este in vigoare, cu versiunea sa din 1993, ce a substituit-o pe cea din 1968. Toate tarile membre ale Uniunii Europene au adoptat treptat si acum se incadreaza in directivele Sistemul European de Conturi (SEC), a carui versiune din 1995 a inlocuit-o pe cea din 1979. Plecand de la statisticile elementare – statistici industriale, ale pieteti muncii, comertului exterior, etc. – tehnicienii contabilitatii nationale ale fiecarei tari estimeaza,calculeaza, analizeaza fluxurile economice care formeaza intreg sistemul national. Problema este foarte complexa din cauza frecventelor incoerente ale rezultatelor statisticilor elementare si lacunelor informative din unele sectoare , generate de insuficienta performantelor atinse in conducerea tuturor segmentelor contabilitatii persoanelor juridice din anumite tari(cum este caziul contabilitatii institutiilor publice din tara noastra , sau a contabilitatii personale,indeosebi in tarile mai slab dezvoltate)..Acesta este si motivul pentru care, dupa anul 2000 ,organismele specializate ale O.N.U. si ale Uniunii Europene au actionat permanent pentru perfectionarea sistemului si largirea utilizarii lui
In Uniunea Europeana, o parte din contributia financiara a fiecarui membru (a patra resursa proprie a UE) este estimata luand in considerare rezultatele contabilitatii nationale. De aceea SEC trebuie sa garanteze ca toti membrii realizeaza exact aceleasi masuratori. Cum valorificarea anumitor initiative este supusa uneori diferitelor interpretari, SEC-ul trebuie sa incerce a preciza si sa puncteze la maxim tehnicile de cuantificare si valorificare a variabilelor economice.
Aparitia sa a fost impusa si de necesitatea asigurarii unor informatii corelate pentru efectuarea unor calcule si analize macroeconomice,devenind instrumentul principal de cercetare macroeconomica folosit in statistica mondiala. Obiectul sau este de a reprezenta cantitativ-valoric realitatea economica intr-o perioada de timp sau la un moment dat. Activitatea economică are ca rezultat produse şi servicii care au caracter de marfă şi se realizează prin intermediul pieţei, precum şi produse şi servicii care nu au caracter de marfă şi, ca atare, nu fac obiectul pieţei. Fluxurile de bunuri se numesc fluxuri materiale. Evidenţa acestora este necesară pentru ca, prin agregare, să se obţină indicatori care permit analiza dimensiunilor şi rezultatelor obţinute, privite ca valori de întrebuinţare necesare pentru: satisfacerea nevoilor populaţiei, producţia de noi bunuri, acumularea de bunuri, stabilirea posibilităţilor de export şi a necesităţilor de import. În procesul realizării valorilor de întrebuinţare trebuie evidenţiate şi fluxurile de venituri sau financiare.
Evidenţierea fluxurilor materiale şi financiare răspunde unor nevoi diferite de informare şi analiză economică. Fluxurile materiale şi financiare, grupate pe categorii de produse şi servicii, respectiv de venituri şi cheltuieli, sunt evidenţiate în conturi alcătuite după principiul dublei înregistrări. Categoriile economice utilizate în concepţia SCN au la bază teoria generala pe care se fundamentează mecanismele economiei de piaţa , dar si faptul ca fiecare entitate productiv-comerciala,de prestatii si servicii,institutii si organizatii,tot ce inseamna persoana juridica de orice marime , conduce un sistem de contabilitate construit dupa norme,reguli si standarde unitare,aliniate la nivelul Uniunii Europene ca o componenta a Acquis-ului comunitar , ceea ce asigura unitatea de continut si implicit garantia obtinerii unor informatii certe,comparabile si compatibile cu obiectivele politicilor economice si financiare ale fiecarei tari dar si ale organismelor comune (F.M.I. , Banca Europeana, Organizatia Natiunilor Unite,etc)..
Principalele categorii macroeconomice masurate in toate sistemele de contabilitate nationala sunt : (a). Produsul intern brut (PIB), (b).Consumul privat, (c).Consumul public (sau cheltuielile statului), (d).Formarea capitalului fix (sau investitiile), (e) Exporturile si importurile de bunuri si servicii ,etc.dar mai sunt si altele particulare sau cu o configuratie specifica in functie de anumite obiective informationale temporare. Important este ca aici intalnim suficienti indicatori cu un inalt grad de sintetizare si analiza a componentelor si modului de formare,care ne permit investigarea de detaliu a tot ce insemneaza analiza si previziunea macroeconomica
Conceptia sistemului
Contabilitatea este “stinta si arta stapânirii afacerilor, în care scop se ocupa cu masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor obtinute din activitatea persoanelor fizice si juridice, iar pentru aceasta trebuie sa asigure înregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara, performanta financiara si fluxurile de trezorerie, atât pentru cerintele interne ale acestora, cât si în relatiile cu investitorii prezenti si potentiali, creditorii financiari si comerciali, clientii,institutiile publice si alti utilizatori” .
Ea s-a nascut odata cu economia de subsistenta a comunei primitive, desenele din pesterile rupestre nefiind altceva decât forme incipiente ale „socotelilor”: câte animale au fost vânate si cate din ele mâncate, câte piei s-au jupuit si câte haine au rezultat,cine le-a vanat si cine le-a mancat, etc.
Împreuna cu economia în dezvoltare s-a perfectionat si „arta tinerii socotelilor”, punctul de cotitura reprezentându-l modelul matematic elaborat de Luca Paciolo di Borgia acum mai bine de 500 de ani, dupa care contabilitatea a devenit de neînlocuit, fara alternative, deopotriva o stiinta si o arta în urmarirea existentei si miscarii capitalurilor si utilitatilor, a stabilirii rezultatelor activitatii si plasarii lor, si totul de maniera ca afacerile sa beneficieze permanent de suportul banesc necesar.
Matematician recunoscut, „cu har divin”, Luca Paciolo di’Borgia ( Fra Luca Bartolomeo de Pacioli cum era numele sau de calugar franciscan). A fost o minte agera cu care sia dominat confratii,prietenii dar si dusmanii si pe care a stiut ca nimeni altul s-o puna in slujba cetatii. . Pentru istorie a ramas un singur tablou cu imaginea lui Paciolo,din secolul al XV-lea, în care este reprezentat îmbrăcat în roba de călugăr şi semănând aproape cu un solid geometric, ce ne oferă o imagine clară a ceea ce credinţa şi-ar dori în plus: viaţa. Mobilitatea privirii, patosul, bunătatea, blândeţea, iubirea sunt tot atatea valori ce se citesc pe fata celui care s-a apucat sa faca o matematica specifica economiei pe care a denumit-o „contabilitate” (sau „ stiinta tinerii socotelilor de catre oameni abili”),care astazi,cand ii cunosti valentele,te face sa crezi ca ea contine intr-adevar ceva divin.Prima lucrare in care sunt prezentate viziunile sale despre contabilitate a aparut in anul 1494 sub numele de „ Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita” Mai tarziu , Paciolo a publicat la Veneţia în 1509 un tratat în trei volume intitulat „Divina Proporţione“ („Proporţione Divina“). Pe prima pagină a lucrării declara că aceasta este „o lucrare necesară tuturor minţilor clarvăzătoare şi iscoditoare, în care orice om căruia îi place să studieze filosofia, perspectiva, pictura, sculptura, arhitectura, muzica şi alte discipline matematice va găsi o foarte delicată, subtilă şi admirabilă învăţătură şi se va desfăta cu diverse probleme, atingând o foarte secretă ştiinţă“.
“Proportia divina “ a fost denumita apoi “Secţiunea de Aur”a stiintei,dar ,mai tarziu,ea a fost separata geometric în Elementele lui Euclid .El a facut o anume generalizare împărţind segmental AB în două părţi printr-un punct C, astfel încât segmental mai mare împărţit la segmental mai mic să fie egal cu segmental întreg supra segmentului mai mare (matematic AC/CBâAB/AC) se obţine, dacă segmentul mai mic este de o unitate, segmentul mai mare fiind egal cu (1ÂV5)/2â1,6180339887…. Acest număr iraţional este cunoscut sub numele de Secţiunea de Aur şi are proprietăţi foarte interesante, fiind întâlnit în natură într-o incredibilă varietate de fenomene aparent fără legătură între ele. Ideea că universal e guvernat de numere este fascinantă. Cochiliile melcilor, dispunerea petalelor florilor sau forma galaxiilor vorbesc despre Numărul de Aur. Artişti plastici sau muzicieni s-au arătat preocupaţi de acest număr. Avea dreptate deci Luca Pacioli în afirmaţiile sale din textul introductiv al cărţii despre Proporţia divină. Iar acest lucru l-a confirmat viata,pentru ca toti cei care au incercat mai bine de o jumatate de veac sa perfectioneze ceva in sistemul contabil al lui Paciolo,au constatat ca singurul lucru ce-l mai pot face este sa-l invete mai bine,sa-l inteleaga si sa il aplice in spiritual si rationamentele lui cele mai severe.”
Stiinta conturilor .
Dupa ce contabilitatea firmei ,societatii comerciale,companiei a atins cele mai performante valente,s-a simtit nevoia extinderii ei si la nivelul societatii in ansamblul (la nivel national) si a aparut astfel “sistemul conturilor nationale”,dar care sa respecte intocmai rationamentele de inregistrare si prelucrare a evenimentelor pe care le-a conceput marele Paciolo , care a asezat la baza dezvoltarii economice un sistem de relatii,corelatii si echilibre, despre care astazi,cand auzim,parca ne cuprinde frica!
Primul sistem al contabilităţii naţionale a fost elaborat de prof. Richard Stone în Anglia, în anul 1938.Acesta a stat la baza elaborării conturilor naţionale ale O.N.U. în anul 1952. Ministerul Finanţelor din Franţa, sub conducerea lui Claude Gursin, introduce în anul 1956 un sistem adaptat economiei franceze. În anul 1970, R. Stone prezintă o formă îmbunătăţită a S.N.C. Ca urmare a preocupărilor pentru redarea cât mai corectă a imaginii de ansamblu a activităţii economico-financiare au apărut diferite variante practice de aplicare.
S-au distins astfel, în mod deosebit sistemele de contabilitate naţională exprimate în stocuri şi fluxuri. SCN exprimate în stocuri au ca obiect evaluarea mărimilor ce definesc capitalul naţional, iar cele exprimate în fluxuri, masurarea relatiilor ce se stabilesc între sectoarele economiei naţionale şi între acestea şi” restul lumii”.Între acestea prezintă interes deosebit următoarele două, şi anume:
- Sistemul Cambridge sau sistemul de contabilitate a produsului naţional şi venitului naţional, care descrie relaţiile ce se stabilesc între principalele sisteme omogene ale economiei şi între acestea şi restul lumii, reflectând viaţa economică printr-un sistem de conturi corelate între ele, în care se contabilizează operaţiunile economice efectuate în cursul unei perioade, evidenţiind mărimile globale sau macroeconomice privind activitatea economică la nivel naţional;
- Sistemul Leontief sau sistemul interdependenţelor structural, sau input-ouput, care descrie structura internă a sistemului productiv şi se prezintă sub forma unui tabel matricial cu 2 coloane care indică intrările şi ieşirile fiecărei ramuri, serviciilor publice, populaţiei şi restului activităţilor. Acesta caută să evidenţieze structura productivă a economiei naţionale, spre deosebire de sistemul Cambridge care scoate în relief relaţiile dintre sectoare, arătând doar aspectele principale ale activităţii economice.
Aceste două sisteme sunt complementare între ele dar nu iau în consideraţie fluxurile banilor şi creditelor rezultate din tranzacţii şi, ca urmare nu explică aspectele monetare şi financiare ale activităţii economice.
**
Nota Euroleul,ucenicul calugarului: Eu cred ca nu trebuie sa fii prea ingaduitor cu dusmanii,cu neajutoratii,cu lenesii,cu hotii,cu detractorii…cu cotoii…, ca te vor considera prost. Daca vrei , poti sa fii chir mai mult decat atat si sa-ti ierti dusmanii si prietenii de circumstanta,banditii si vriminalii…, poti sa ierti pe toata lumea. ..Dar gresesti pentru ca asta n-o poate face decat Cel de sus . Noi putem s-o facem —– dar numai dupa ce-i vedem spanzurati ! In ceea ce ma priveste,eu ii iert pe toti,dar numai dupa ce invata rigoarea „proportiei divine”!
2. Organizarea si conducerea conturilor nationale
Cadrul legal. Implementarea conturilor nationale in Sistemul statistic romanesc si de raportare financiara a constituit o prioritate a perioadei de tranzitie, incepand cu anul de calcul 1989. In Romania, Sistemul european de conturi nationale si regionale versiunea 1995 – SEC95 – se aplica incepand cu anul 1998. Metodologia SEC95 este obligatoriu de aplicat, prin Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind Sistemul european de conturi nationale si regionale din Comunitate, referitor la principiile de masurare a preturilor si volumelor, cu modificarile ulterioare, in tarile membre ale Uniunii Europene, fiind cadrul compatibil pe plan international cu Sistemul conturilor nationale versiunea 1993 – SCN93 -, utilizat de marile organizatii internationale. Acest regulament este completat de alte documente legislative, emise in timp, precum si de manuale detaliate (elaborate de Eurostat, referitoare la aspecte specifice ale SEC95: Venitul national brut, Estimari in preturi constante, Servicii de intermediere financiara indirect masurate, statistica guvernamentala etc.). Obligativitatea aplicarii SEC95 in cadrul Uniunii Europene este intarita prin anexa B la regulamentul Consiliului mentionat, ce se refera la Programul de transmitere a datelor SEC95.
Notiuni generale . Sistemul de conturi nationale SEC95 are importanta politica deoarece este utilizat in procedura bugetara a Comunitatii pentru a stabili contributia fiecarei tari provenind din resursa TVA si VNB. De asemenea, prin intermediul SEC95 se realizeaza urmarirea si orientarea politicilor monetare europene – criteriile de convergenta ale Tratatului de la Maastricht.
Conturile nationale ofera o descriere sistematica si detaliata a economiei totale – regiune, tara, grup de tari -, a componentelor sale, precum si a relatiilor cu alte economii, acoperind o anumita perioada de timp – an, trimestru, semestru etc. Indiferent de intinderea spatiala si temporala a estimarilor, conturile nationale se calculeaza pe baza aceluiasi cadru stabilit prin regulamentul mentionat. SEC95 este armonizat cu numeroase concepte si clasificari utilizate in cadrul altor statistici sociale si economice, cum ar fi cele privind ocuparea, industria sau comertul exterior.
Principalele elemente ale sistemului sunt:
-unitatile statistice si gruparea lor;
-fluxurile si stocurile;
-sistemul de conturi si agregatele;
-cadrul intrari-iesiri/resurse-utilizari.
O caracteristica definitorie a SEC95 o reprezinta utilizarea a doua tipuri de unitati combinate cu doua modalitati de subdivizare a economiei nationale,cam pe urmatoarea schema :
a) unitatile institutionale, grupate in urmatoarele sectoare organizatorice, pe baza functiilor principale, a comportamentului si obiectivelor:
▪ societati nefinanciare;
▪ societati financiare;
▪ administratii publice;
▪ gospodariile populatiei;
▪ institutiile fara scop lucrativ in serviciul gospodariilor populatiei;
▪ restul lumii.
Acestea sunt utilizate pentru a descrie veniturile, cheltuielile si fluxurile financiare, si implicit a finaliza bilanturile economiei nationale;
b) unitatile cu activitate economica la nivel local, grupate in ramuri de activitate, pe baza tipului lor de activitate.
Ramurile de activitate sunt utilizate in vederea descrierii procesului de productie si a analizei intrari-iesiri, cunoscuta si ca “input-output”. Tipul de activitate se identifica pe baza Clasificarii activitatilor din economia nationala Rev.1 aplicate in Romania, perfect compatibila cu NACE Rev.1.1, clasificarea aplicata la nivelul Uniunii Europene. Aceasta clasificare s-a reasezat incepand cu 1 ianuarie 2008,astfel incat indicatorii urmariti prin conturile nationale sa fie reflectati cat mai fidel..
.
Ca regula contabila de baza trebuie precizat faptul ca, in cadrul SEC95, operatiunile efectuate de catre o unitate sau un sector fac obiectul unei inregistrari in partida dubla, cele doua parti ale contului fiind reprezentate de resurse si utilizari, permitand astfel verificarea coerentei conturilor. Dar in practica, conturile nationale sunt bazate pe principiul intrarilor cvadruple, datorita faptului ca majoritatea operatiunilor implica doua unitati institutionale si astfel ele trebuie sa fie inregistrate de doua ori, pentru fiecare unitate.
Contabilitatea nationala opereaza cu notiunea de agregate, acestea fiind valori sintetice care masoara rezultatul activitatii economiei totale vazut dintr-o perspectiva particulara,( de exemplu a productiei, valorii adaugate, venitului disponibil, consumului final etc),astfel incat totul sa poata fi controlat in corelatie cu fiecare indicator reprezentativ. Agregatelor le este recunoscuta importanta atat ca indicatori de sinteza, cat si ca valori de referinta , pentru ca ele ocupa intotdeauna,prin valoarea lor cognitiva, un loc reprezentativ.
PAUL A. SAMUELSON
Al dumneavoastră
3. Sistemul contabilitatii fluxurilor financiare
Pentru a reda aceste aspecte a apărut sistemul contabilităţii fluxurilor financiare, care descrie sursele şi utilizarea fondurilor băneşti ale principalelor sectoare sau grupuri de sectoare ale economiei, înregistrând toate tranzacţiile care se efectuează prin mijlocirea monedei şi creditului. Spre deosebire de alte sisteme, acesta are alt conţinut şi urmăreşte alte obiective, prezentând diferenţe şi în ceea ce priveşte sectorizarea economiei naţionale şi modalitatea de contabilizare a fluxurilor.
Contabilitatea fluxurilor financiare are următoarele obiective principale:
(a).- determinarea relaţiilor care există între funcţionarea sistemului bancar şi variaţiile activitătilor productive şi comerciale;
(b).- indicarea originii fondurilor şi a modalităţilor de finanţare a cheltuielilor pentru fiecare sector;
(c ). – stabilirea corelaţiilor între cheltuielile de consum, economisire şi alte forme de finanţare.
Trebui sa recunoastem ca realizarea acestor obiective nu este usoara,dat fiind multiplele corelatii ce se nasc,inclusiv cu fluxurile materiale, dar tocmai pentru aceasta s-a construit un sistem contabil care trece pachetele de informatii prin numeroase furci de control,autocontrol si reglare spre a obtine cele mai complete caracterizari. Deci trebuie priceput odata ca “Proportia divina”a lui Paciolo,este inca inegalabila in esenta ei, este un ansamblu de corelatii,proportii,echilibre, etc. a caror incalcarea sau neglijare,indeosebi de catre cei mari,si la care tot fac apel oamenii de specialitate,poate avea consecinte dezastruoase si chiar ireparabile.
In practica realizarii si redarii lui structural, acest sistem este format dintr-un număr de tabele în care se evidenţiază producţia, repartiţia, consumul şi acumularea de bunuri, pe categorii de agenţi economici şi pe ansamblu. Circuitul economic anual este prezentat ca un ansamblu de operaţiuni economice sau fluxuri. Fiecare operaţiune economică evidenţiază un transfer de mijloace băneşti între unităţile producătoare şi consumatori.
SCN este prezentat sub formă matriceală, pentru a evidenţia relaţiile dintre elementele înregistrate în conturi. În matrice, fiecare cont este reprezentat de o linie şi o coloană. Operaţiunile care se evidenţiază în creditul conturilor (pasivele) sunt reprezentate pe linii, iar cele care figurează în debit (activele) sunt reprezentate pe coloane.
Matricea simplificată a SCN, publicată de Oficiul de Statistică al O.N.U. separă cele 4 conturi în felul următor:
- Contul „PRODUCTIE”, este separat în două grupe de subconturi şi anume: subconturile de mărfuri, în care se evidenţiază bunurile materiale şi nemateriale cu caracter de marfă, cu specificarea valorii mărfurilor desfăcute pe categorii de consumatori (unităţi productive, populaţie, formarea brută a capitalului, export) şi subconturile de activităţi, în care se evidenţiază ramurile producătoare de bunuri pe sectoare;
In aceasta conceptie , contul „Productie” evidenţiază producţia de bunuri, pe de o parte, pe ansamblu şi pe producători, iar pe de altă parte, pe genuri de activităţi (ramuri). Se iau în consideraţie 4 categorii de producători: unităţile producătoare de mărfuri, producătorii de servicii guvernamentale, producătorii de servicii casnice şi instituţiile cu caracter nelucrativ care prestează servicii populaţiei. Fiecare operaţiune este înscrisă în debitul şi creditul contului, adica:. în credit valoarea vânzărilor de mărfuri şi exportul, iar în debit venitul brut (valoarea adăugată) şi importul. Mărimea venitului brut şi a importului trebuie să fie egală deci cu valoarea vânzărilor şi a exporturilor. Aceasta arată că valoarea adăugată este egală cu suma vânzărilor de bunuri de consum şi de investiţii corectată cu soldul relaţiilor import-export.
- Contul „CONSUM” se separă tot pe două grupe de subconturi: subconturile de cheltuieli, în care se evidenţiază categoriile de cheltuieli (pentru cumpărături de mărfuri, pentru servicii guvernamentale, pentru obiective ale unor organizaţii particulare etc.) şi sectoarele care le fac (gospodăriile populaţiei, instituţiile guvernamentale etc.) şi subconturile de venituri, în care se evidenţiază categoriile de venituri în sectoarele care le-au realizat, adică veniturile brute sau valoarea adăugată a diferitelor sectoare pe elemente care le determină mărimea;
- Contul „ACUMULARE” evidenţiază tranzacţiile sectoarelor instituţionale cu capital sau fonduri fixe. Este vorba, pe de o parte, de finanţarea investiţiilor brute şi a cheltuielilor pentru variaţia stocurilor făcute de diferite sectoare, iar pe de altă parte, de capitalul financiar folosit pentru achiziţii de pamânt şi fonduri nemateriale, de transferurile şi de consumul de capital fix;
- Contul „RESTUL LUMII” evidenţiază tranzacţiile curente legate de importurile şi exporturile de bunuri, precum şi transferurile curente şi tranzacţiile de capital cu străinătatea.
Sistemul Conturilor Nationale furnizează, aşadar, o serie de informaţii, pe baza cărora se efectuează calcule şi analize macroeconomice de mare importanţă. Cele mai semnificative sunt următoarele categorii : – cele referitoare la producţia de bunuri şi la structura acestora pe ramuri de provenienţă şi pe sectoare unde se utilizează; – cele referitoare la repartiţia bunurilor, respectiv la formarea veniturilor, la formarea şi folosirea lor de către diferiţii agenţi economici; – cele referitoare la alocaţiile pentru formarea şi creşterea capitalului, la investiţii şi alte forme de acumulare în cursul anului; – cele referitoare la operaţiunile economice şi financiare cu străinătatea.
Cunoasterea economica este foarte complexa, sunt necesare date multiple,exacte,pasibile de cercetare in dinamica si, de aici, determinarea prognozelor pe termen mediu si lung , pentru ca o eficienta minimala in procesul decizional al dezvoltarii insemneaza determinarea si asigurarea conditiilor pentru echilibrarea cheltuielilor cu resursele,a promisiunilor cu posibilitatile , a importurilor cu exporturile. Nimic nu merge de la sine,dar economia unei tari,iar pentru a sti ce trebuie sa faca organele de decizie trebuie sa aiba cele mai bogate informatii.
4. Conturile nationale nefinanciare.
In Romania, conturile nationale nefinanciare se realizeaza de catre Directia de conturi nationale si sinteze macroeconomice, pentru urmatoarele componente:
A. conturile nationale anuale. Acestea se calculeaza atat in preturi curente, cat si in preturi constante – preturile anului anterior;
B. conturile nationale trimestriale. Estimarile acestora se fac in preturi curente, in preturile trimestrului corespunzator al anului precedent si in preturile medii ale anului 2000, prin metoda inlantuirii volumelor;
C. conturile regionale. Calculele se realizeaza in preturi curente.
Programul de elaborare a variantelor provizorii, semidefinitive si definitive ale conturilor nationale anuale este destul de pretentios si necesita o serie de interventii analitice,numeroase ajustari si iteratii,folosind atat datele contabile cat si cele procurate si prelucrate pe cale statistica.Nu de putine ori seriile statistice ale unei perioade se construiesc pornind de la datele perioadelor anterioare corectate cu ritmurile si indicii de crestere/descrestere calculati pe date efective,dar si tinand seama de trendurile ce se manifesta in ansamblul economic national
.
In varianta definitiva a conturilor nationale se elaboreaza tabelele/tablourile de sinteza prevazute de SEC95, si care constituie forma grafica specific contabila de prezentare a informatiilor respectand principiul dublei (si , uneori cvaduple – 2 x 2 –) inregistrari.
Acestea sunt:
A. Tabloul intrari-iesiri/resurse-utilizari pe ramurile de activitate ale economiei nationale,( estimari anuale). Echilibrarea acestuia se realizeaza la nivel de 105 ramuri de activitate, obtinute pe baza clasificarii CAEN Rev.1. Tabelul se elaboreaza atat in preturi curente, cat si in preturile anului anterior, numai in faza definitiva de estimare a conturilor nationale. Principalele identitati contabile urmarite in acest cadru de calcul sunt:
1) Identitatea pe ramuri de activitate:
PRODUCTIA = Consum intermediar + Valoarea adaugata bruta,
in care:
Valoarea adaugata bruta = remunerarea salariatilor
+ impozite pe productie
– subventii pe productie
+ excedentul brut de exploatare
2) Identitatea pe produse:
TOTAL RESURSE = TOTAL UTILIZARI
In acelasi timp, pentru fiecare produs se verifica urmatoarele echilibre:
PRODUCTIA + importurile = consumul intermediar
+ consumul final
+ exporturile
+ formarea bruta de capital
Tabelul resurselor si utilizarilor exprima fluxurile inregistrate pentru urmatoarele conturi: Contul de bunuri si servicii; Contul de productie si Contul de exploatare.
Trecerea de la tabelele resurselor si utilizarilor in preturi de baza la tabelele in preturi de achizitie se face prin:
-realocarea adaosului comercial;
-realocarea marjelor de transport;
-adaugarea impozitelor nete pe produse.
Aceste transformari constituie o etapa fundamentala a procesului de echilibrare si sunt detaliate in tabele distincte controlabile prin conturile contabile nationale.
B. Tabloul conturilor economice integrate se realizeaza anual, in preturi curente, pentru cele 6 sectoare institutionale. Principalele conturi si subconturi nefinanciare prevazute de sistemul conturilor nationale sunt urmatoarele:
- (0) – Contul de bunuri si servicii ;
– (I) – Contul de productie:
. (II.1) – Conturile de distribuire primara a venitului :
.(II.1.1) – Contul de exploatare ;
. (II.1.2 ) – Contul de alocare a veniturilor primare ;
. (II.1.2.1) – Contul de venit al intreprinderii ;
. (II.1.2.2) – Contul de alocare a altor venituri primare ;
.(II.2) -Contul de distribuire secundara a venitului ;
.(II.3) -Contul de redistribuire a venitului in natura ;
.(II.4 ) – Contul de utilizare a venitului:
. (II.4.1 ) – Contul de utilizare a venitului disponibil ;
.(II.4.2) – Contul de utilizare a venitului disponibil ajustat ;
.(III.1 ) -Contul de capital :
.(III.1.1) – Contul variatiilor nete datorate economiei si transferurilor de capital;
.(III.1.2) – Contul achizitiilor de active nefinanciare .
(II) -Contul de exploatare.
Conturile sunt echilibrate cu ajutorul soldurilor contabile.
Cele mai importante solduri contabile sunt:
(a) – valoarea adaugata,
(b) – excedentul de exploatare,
(c) – soldul veniturilor primare,
(d) – venitul disponibil,
(e) – economia si capacitatea (sau necesarul) de finantare,
Calculul si exprimarea fiecarui sold se poate face,in functie de necesitatile informationale pe un anume segment de timp, la valoarea bruta si/sau la valoarea neta , astfel incat sa fie nu numai suficient de detaliate ,dar si mai usor intelese de utiliza
Sursele de date
Sursele de date utilizate in estimarea conturilor nationale sunt numeroase si variate, cautandu-se permanent imbunatatirea celor existente, precum si gasirea de noi surse de informatii. Furnizorii principali ai acestora sunt directiile de specialitate ale INS, MFP, BNR etc. Procesul de integrare a informatiilor de baza existente, modificate sau nou-aparute, se realizeaza in respect cu cerintele metodologice ale SEC95.
Principalele surse de date sunt urmatoarele:
▪ Surse statistice:
-ancheta structurala in intreprinderi;
-ancheta bugetelor de familie;
-ancheta fortei de munca in gospodarii;
-conturile economice pentru agricultura;
-balanta produselor agricole;
-costul fortei de munca;
-recensamantul populatiei si locuintelor din 2002;
-anchete specifice realizate de catre directiile de specialitate din INS privind industria, transporturile, comertul, constructiile, serviciile etc.;
-alte anchete anuale si infraanuale disponibile privind productia industriala, de constructii, servicii, comert; contul de productie al agriculturii.
Registrul statistic reprezinta sursa unica de furnizare a nomenclatoarelor de unitati pentru derularea anchetelor statistice. Principala caracteristica a” REGIS” este compatibilitatea completa cu alte registre utilizate in economie.
▪ Surse administrative:
-executia bugetului general al administratiilor publice – raportarile bugetare, format din: bugetul administratiei publice centrale; bugetele administratiilor locale; bugetul securitatii sociale, compus din: Fondul pentru plata ajutorului de somaj, Fondul unic de asigurari sociale de sanatate, Fondul de securitate sociala;
-declaratiile pe venitul global din activitatile independente, depuse de catre intreprinzatorii individuali si asociatiile familiale la MFP.
▪ Surse contabile si financiare:
-situatiile financiare ale societatilor financiare;
-situatiile financiare ale altor operatori economici.
▪ Alte surse de date: balanta de plati ,observatii statistice,bilantul centralizat,etc.
Deoarece in conturi nationale se utilizeaza cele doua tipuri de unitati pentru subdivizarea economiei – sectoare institutionale si ramuri de activitate -, sursele de date folosite pot fi diferite pentru fiecare dintre acestea:
▪ pentru ramurile de activitate, principalele surse de date sunt: ancheta structurala din intreprinderi, care are doua capitole speciale pentru estimarea conturilor nationale, ancheta fortei de munca in gospodarii, balanta produselor agricole, conturile economice din agricultura, alte surse de date de la directiile de specialitate ale INS pentru activitati de comert, transporturi, constructii etc.;
▪ pentru sectoarele institutionale, principalele surse de date sunt: situatiile financiare ale societatilor nefinanciare, situatiile financiare ale societatilor financiare, societatilor de asigurari si ale IFSLSGP, sursele de date administrative – executia bugetului administratiilor publice, veniturile si cheltuielile institutiilor publice finantate partial sau total din fonduri extrabugetare, balanta de plati, declaratiile pe veniturile globale etc.
5. Configuratia sistemului.
Unitatea de observare si inregistrare, cum ar fi unitatea statistica, este intreprinderea(in acceptiunea sa cea mai extinsa:societate comerciala,companie,banca,firma,etc) , chiar daca anchetele pot furniza si informatii referitoare la unitatile lor locale, precum si impartiri pe activitati realizate de catre intreprindere pe ramuri omogene la nivel de 4 cifre CAEN
Deci „intreprinderea” se defineste ca cea mai mica unitate stabilita legal, cu personalitate juridica, avand independenta in luarea deciziilor, ce tine contabilitate proprie si este organizata sa realizeze activitati in una sau mai multe locatii, in una sau mai multe activitati de productie,prestatii,acte comerciale,orice este necesar societatii (sa nu uitati asta niciodata,indiferent cum se numeste ea la un moment dat: societate,banca,fabrica,regie,etc , pentruca intreprinderea,in acceptiunea sa cea mai larga este celula de baza a economiei)).
Si acum a doua remarca:unitatile de calcul sunt urmatoarele:
-intreprinderile – pentru estimarea PIB pe sectoare institutionale in cadrul tabelului conturilor economice integrate;
-ramurile omogene – pentru calculul PIB pe ramuri de activitate in cadrul tabelului resurse-utilizari/intrari-iesiri. Unitatea cu activitate locala se utilizeaza pentru a forma ramurile omogene de activitate in cadrul estimarilor PIB.
Indicatorii macroeconomici determinati pe baza acestor informaţii au o largă utilizare în calculele şi analizele economice de interes naţional, pentru fundamentarea politicii economice a unei ţări şi pentru compararea nivelului şi structurii economice atinse de o ţară cu cele atinse de alte ţări. Bunurile sunt evaluate la preţurile producătorilor şi consumatorilor. În ambele cazuri pot fi preţuri ale factorilor de producţie, care nu includ impozitele indirecte, şi preţuri ale pieţei, care includ în mărimea lor şi impozitele indirecte.
În cadrul SCN se întocmesc unele scheme sau tabele care reflectă diverse fluxuri, structuri şi relaţii, între care se distinge tabloul economic de ansamblu şi tabelul intrări-ieşiri (input-output) sau balanţa legăturilor dintre ramuri (sub acest nume a patruns in tara noastra,in perioada antedecembrista,sistemul lui Leontief).
Tabloul economic de ansamblu cuprinde resursele şi utilizarea acestora, grupate pe conturi ale sectoarelor instituţionale şi pe conturi de operaţiuni. Unităţile din economia naţională sunt grupate în sectoare instituţionale în funcţie de principalele resurse şi după elementele reprezentative ale comportamentului economic.
Tabelul intrări-ieşiri este o reprezentare coerentă a fluxurilor de bunuri şi servicii produse în ţară, precum şi cele schimbate cu restul lumii şi utilizate de către toate unităţile rezidente în cursul unui an, aratând şi structura costurilor de producţie pe fiecare ramură a economiei naţionale. Conţine conturi de bunuri şi servicii, contul de producţie şi contul de exploatare la nivelul fiecărei ramuri şi pe ansamblul economiei. Este format din patru tabele şi anume :
- tabelul relaţiilor economiei naţionale, care arată structura acesteia, producţia internă şi importul;
- tabelul consumului intermediar, care evidenţiază, pe rânduri, contribuţia ramurilor la formarea consumului de obiecte ale muncii din economie şi, pe coloane, ramurile de producţie beneficiare;
- tabelul utilizării finale, care arată consumul final privat şi public, formarea brută de capital şi exportul, pe ramuri de provenienţă;
- tabelul intrărilor primare, care reflectă elementele valorii adăugate în fiecare ramură şi contribuţia ramurilor la realizarea produsului intern brut.
Intre ele sunt anumite corelatii care le asigura o autoverificare a datelor (pentru ca respecta teza contabila a dublei inregistrari , politicile contabile de evaluare a activelor si actelor comerciale,principiul autocontrolului tip balanta,etc.),dar si posibilitatea imbogatirii sau adancirii portofoliului informational,atunci cand este nevoie.
6.Calculul indicatorilor sintetici fundamentali.
Asa cum aratam mai inainte , in SCN se calculează cinci indicatori sintetici principali, şi anume : produsul global brut, produsul intern brut, produsul intern net, produsul naţional brut şi produsul naţional net.
6.1.Produsul global brut
Produsul global brut reprezintă valoarea bunurilor produse şi consumate în societate într-o periodă de timp determinată, de regulă, un an.
Se folosesc doua moduri de calcul a acestuia (plus o combinatie intermediara) şi anume:
- ca sumă a valorii producţiilor globale brute de bunuri în toate sectoarele naţionale, adică atât a celor care se realizează pe piaţă ca mărfuri cât şi a celor care nu au caracter de marfă. La instituţiile financiare, producţia brută include comisioanele încasate de acestea pentru serviciile prestate şi diferenţa dintre dobânzile şi dividentele încasate şi plătite. La societăţile de asigurare, include remuneraţia necesară pentru producerea unui serviciu şi nu totalul primelor de asigurare încasate. La instituţiile publice şi private fără scop lucrativ, producţia brută include costul de producţie sau consumul intermediar de bunuri şi servicii, remuneraţiile plătite salariaţiilor, consumul de capital fix şi impozitele indirecte plătite. Bunurile şi serviciile produse pentru piaţă se evalueză la preţurile încasate, iar serviciile produse de unităţile bugetare se evaluează la nivelul costurilor;
- ca sumă a intrărilor intermediare şi a intrărilor primare. Intrările intermediare reprezintă valoarea bunurilor folosite pentru consum intermediar. În ramurile producţiei materiale, consumul intermediar include consumul de materii prime şi materiale, combustibili, energie şi apă cumpărate, cheltuielile de cercetare şi proiectare de produse, analize, încercări, probe, publicitate, comisioanele plătite organizaţiilor de comerţ exterior, plăţile pentru serviciile de transport şi telecomunicaţii, gospodărie comunală şi locativă, financiarbancare, cheltuielile cu protecţia muncii, deplasările personalului în interes de serviciu etc. Nu se includ în consumul intermediar cheltuielile care satisfac consumul lucrătorilor dar nu sunt legate direct de producţie, achiziţiile de utilaje de natura capitalului fix, cheltuielile cu reparaţiile construcţiilor şi bunurilor pentru prelungirea duratei de funcţionare sau sporirea capacităţii de producţie a acestora etc. La instituţiile financiare, consumul intermediar cuprinde chiria, cheltuielile generale de administraţie, costul miciilor reparaţii şi cheltuielile de întreţinere a localurilor, ca şi la societăţile de asigurare. La instituţiile publice şi private fără scop lucrativ, consumul intermediar reprezintă costurile de producţie aferente bunurilor şi serviciilor consumate.
Intrările primare sunt formate din consumul de capital fix, respectiv amortizarea acestuia, remuneraţiile lucrătorilor, impozitele indirecte diminuate cu subvenţiile, excedentul de exploatare.
Toate acestea reprezintă forme ale valorii adăugate, ca sumă a valorii consumului final şi a valorii consumului intermediar.
Consumul final sau cheltuielile finale arată destinaţia finală a bunurilor produse în economie, respectiv consumul final public şi privat, formarea brută de capital, adică investiţiile şi variaţia stocurilor, şi exportul corespunzător importului.
Limitat la sfera producţiei materiale, produsul global brut are un conţinut similar produsului social total.
6.2. Produsul intern brut
Produsul intern brut reprezintă valoarea bunurilor produse în societate în timp de un an şi ajunse în ultimul stadiu al circuitului economic. Acesta se determină pe ramuri ale economiei naţionale şi se însumează la nivelul acesteia. În principiu, la nivel de economie naţională, produsul intern brut este egal cu diferenţa dintre produsul global brut şi consumul intermediar. La nivel de ramură, se face diferenţa între producţia globală brută a acesteia şi consumul intermediar aferent.
Dar ,calcularea produsului intern brut (PIB), este o chestiune mult mai complicate,cu multiple restrictii,algoritme pretentioase,interpretari de mare cunoastere a corelatiilor dintre indicatorii fundamentali,si inca multe alte pretentii,astfel ca,pe parcurs s-au delimitat trei metode de calcul, mai putin alternative si mai mult de autoverificare corelata,sau de aplicare diferentiata in functie de specificul economiei unei tari pe o peripoada de timp rezonabila pentru a-I permite comparabilitatea si analiza dinamicii.
Exista diverse modalitati de calculare a Produsului Intern Brut,dar,in ultimul timp s-au conturat trei variante,foarte diferite una de alta,dar cu avantajul ca se pot autocontrola reciproc si a descoperi astfel anumite ruperi de echilibre financiare, ceea ce permite si initierea unor masuri eficiente de restabilire a normalitatii economice. Acestea sunt:
- Metoda de productie;
- Metoda veniturilor;
- Metoda cheltuielilor
Acum se intelege si logica afirmatiilor mele anterioare,pentru ca cel mai complet pachet informational pespre produsul inern brut este cel care ne spun cat este productia,ce venituri a generat, dar si ce cheltuieli a angajat in acest scop.
A . Calculul PIB dupa Metoda de productie
Si totusi produsul intern brut, principalul agregat macroeconomic al contabilitatii nationale, reprezinta rezultatul final al activitatii de productie a unitatilor producatoare rezidente. Acesta se poate calcula in varianta definitiva prin 3 metode: metoda de productie, metoda cheltuielilor si metoda veniturilor. Valorile PIB calculate independent prin cele 3 metode sunt reconciliate in vederea obtinerii unei estimari unice a PIB.
Conceptia metodei de productie porneste de la fundamental conform caruia producţia globală brută exprimă valoarea bunurilor create, indiferent dacă au sau nu au caracter de marfă. Acestă modalitate de determinare a produsului intern brut la nivel de ramură sau economie este cunoscută sub numele de metoda de producţie.
Intrand in sfera exactitatii,trebuie sa observam ca in cadrul acestei metode,produsul intern brut se determina pe baza urmatoarei formule:
PIB = VAB + IP + TV – SP,
in care: PIB = produsul intern brut la pret de piata; VAB = valoarea adaugata bruta la pret de baza; IP = impozite pe produse; TV = taxe vamale/drepturi asupra importurilor; SP = subventiile pe produse; iar: VAB = productia de bunuri si servicii – consum intermediar.
Productia de piata reprezinta productia de bunuri si servicii vandute pe piata la preturi semnificative din punct de vedere economic sau destinate pietei. Prin conventie, conform SEC 95, toate bunurile sunt considerate a fi vandute sau destinate pietei. Productia de servicii de piata cuprinde toate serviciile care sunt destinate pietei, fiind prestate de unitati ale caror costuri de productie sunt acoperite cu mai mult de 50% de veniturile provenite din vanzarea productiei lor: comert, transport, comunicatii, servicii personale si sociale. Criteriul veniturilor/costurilor este utilizat pentru toate serviciile de piata.
Productia de piata este inregistrata si evaluata la pret de baza atunci cand este generata prin procesul de productie. Productia pentru consum final propriu cuprinde bunuri si servicii produse si retinute de producatorii lor fie in scopul consumului final, fie in scopul formarii brute de capital fix. Cum societatile nu au consum final, productia pentru consum final propriu este realizata numai de catre gospodariile populatiei, de exemplu, bunurile agricole produse si consumate de membrii aceleiasi gospodarii, serviciile de locuinte produse de proprietarii ocupanti etc.
Bunurile si serviciile utilizate pentru formarea bruta proprie de capital fix pot fi produse de orice tip de intreprindere. Acestea includ masini-unelte, constructii realizate pentru uzul propriu al intreprinderii, locuintele si extinderile la locuinte realizate de catre gospodariile populatiei. Productia pentru consum final propriu este evaluata la pretul de baza al produselor similare vandute pe piata. Aceasta productie poate genera un excedent de exploatare net sau un venit mixt. Aceeasi regula este aplicata productiei de locuinta a proprietarilor ocupanti ai locuintelor. Evaluarea productiei pe cont propriu de constructii se bazeaza pe costurile de productie.
Alta productie non-piata cuprinde bunurile si serviciile furnizate de unitatile apartinand administratiilor publice sau institutiilor fara scop lucrativ in serviciul gospodariilor populatiei catre alte unitati, in mod gratuit sau la preturi nesemnificative din punct de vedere economic. Aceasta se evalueaza pe baza costurilor de productie care rezulta din insumarea urmatoarelor elemente: consum intermediar, remunerarea salariatilor, consum de capital fix si alte impozite pe productie, mai putin subventiile pe productie. Productia non-piata se identifica cu total costuri de productie minus venituri din vanzari.
Sectorul institutional “Administratii publice” ocupa un rol central in elaborarea conturilor nationale datorita numeroaselor informatii pe care le pune la dispozitie, nu numai asupra activitatii lui, dar si a celor desfasurate de celelalte sectoare, si datorita rolului sau privilegiat in politica economica a unei tari. Pentru realizarea conturilor acestui sector este necesara o buna cunoastere a organizarii administrative, a procedurilor contabile, a regulilor sale de functionare si a textelor juridice ce reglementeaza operatiunile.
Asa cum se constata, aceste principii generale de evaluare a productiei prezinta numeroase particularitati, depinzand de natura activitatilor realizate , care trebuiesc solutionate corect si de aceea metoda in sine solicita si un volum sporit de munca.
Se observa deasemeni ca diferenţa dintre produsul sau producţia brută şi consumul intermediar îmbracă forme diferite de exprimare şi caracterizare, respectiv consum, cheltuieli sau cerere finală şi valoarea adăugată, fapt care a condus la formularea a inca două metode specifice pentru calculul produsului intern brut, anume metoda veniturilor şi metoda cheltuielilor , care sunt mai operationale,chiar daca nu suficient de bogate informational.
Anexa 1. Evaluarea principalelor agregate generale
▪ Evaluarea productiei de bunuri si servicii
Productia de piata reprezinta productia de bunuri si servicii vandute pe piata la preturi semnificative din punct de vedere economic sau destinate pietei. Prin conventie, conform SEC95, toate bunurile sunt considerate a fi vandute sau destinate pietei. Productia de servicii de piata cuprinde toate serviciile care sunt destinate pietei, fiind prestate de unitati ale caror costuri de productie sunt acoperite cu mai mult de 50% de veniturile provenite din vanzarea productiei lor: comert, transport, comunicatii, servicii personale si sociale. Criteriul veniturilor/costurilor este utilizat pentru toate serviciile de piata.
Productia de piata este inregistrata si evaluata la pret de baza atunci cand este generata prin procesul de productie. Productia pentru consum final propriu cuprinde bunuri si servicii produse si retinute de producatorii lor fie in scopul consumului final, fie in scopul formarii brute de capital fix. Cum societatile nu au consum final, productia pentru consum final propriu este realizata numai de catre gospodariile populatiei, de exemplu, bunurile agricole produse si consumate de membrii aceleiasi gospodarii, serviciile de locuinte produse de proprietarii ocupanti etc. Bunurile si serviciile utilizate pentru formarea bruta proprie de capital fix pot fi produse de orice tip de intreprindere. Acestea includ masini-unelte, constructii realizate pentru uzul propriu al intreprinderii, locuintele si extinderile la locuinte realizate de catre gospodariile populatiei. Productia pentru consum final propriu este evaluata la pretul de baza al produselor similare vandute pe piata. Aceasta productie poate genera un excedent de exploatare net sau un venit mixt. Aceeasi regula este aplicata productiei de locuinte a proprietarilor ocupanti ai locuintelor. Evaluarea productiei pe cont propriu de constructii se bazeaza pe costurile de productie.
Alta productie non-piata cuprinde bunurile si serviciile furnizate de unitatile apartinand administratiilor publice sau institutiilor fara scop lucrativ in serviciul gospodariilor populatiei catre alte unitati, in mod gratuit sau la preturi nesemnificative din punct de vedere economic. Aceasta se evalueaza pe baza costurilor de productie care rezulta din insumarea urmatoarelor elemente: consum intermediar, remunerarea salariatilor, consum de capital fix si alte impozite pe productie, mai putin subventiile pe productie. Productia non-piata se identifica cu total costuri de productie minus venituri din vanzari.
Aceste principii generale de evaluare a productiei prezinta cateva particularitati, depinzand de natura activitatilor realizate.
In conturile nationale romanesti se identifica anumite cazuri-limita, semnalate prin SEC95, privind productia:
-productia pe cont propriu de formare bruta de capital fix este inclusa in productie pentru anumite cazuri speciale: software – deja acoperit de ASA si este in concordanta cu cerintele SEC95; exploatari miniere – deja acoperite prin ASA; constructiile de locuinte ale gospodariilor;
-producerea, stocarea si prelucrarea produselor agricole pe cont propriu de catre gospodarii, principala sursa de date pentru acestea fiind balanta produselor agricole, care acopera resursele si utilizarile produselor agricole la nivel detaliat;
-productia de servicii de locuinta in cadrul sectorului gospodariilor populatiei este, de asemenea, inclusa, iar estimarile se realizeaza pe baza a doua metode: metoda “User-Cost” si metoda stratificarii, acestea oferind posibilitatea compararii celor doua rezultate, pana la aparitia de noi surse de date in acest domeniu;
-productia din acvacultura din fermele de acest tip, utilizand surse de date disponibile de la Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale;
-productia pe cont propriu de formare de capital fix constand in lucrarile originale literare, artistice si de divertisment, primele estimari fiind facute pentru anul 2003.
▪ Evaluarea consumului intermediar
Consumul intermediar este egal cu valoarea bunurilor si serviciilor utilizate ca intrari de-a lungul procesului de productie, excluzand activele fixe al caror consum este inregistrat drept consum de capital fix. Aceste bunuri si servicii ce intra in procesul de productie sunt ori transformate, ori consumate in totalitate in procesul de productie.
Produsele utilizate pentru consum intermediar trebuie inregistrate in momentul introducerii in procesul de productie si trebuie evaluate la preturile de achizitie.
Anumite cazuri-limita sunt incluse in consum intermediar din conturile nationale romanesti, conform SEC95:
-costurile de utilizare a activelor fixe inchiriate – leasing operational -, utilizand date obtinute din ASA, care contine intrebari speciale legate de acest element;
-intretinerea, reparatiile curente ale activelor fixe utilizate in productie;
-subscrierile, contributiile platite asociatiilor de afaceri non-profit;
-cheltuielile angajatorilor in beneficiul lor si al angajatilor, cheltuieli necesare productiei;
-pentru economia totala: toate serviciile de intermediere financiara indirect masurate, furnizate de producatorii rezidenti; alocarea SIFIM pe sectoare institutionale si repartizarea pe ramuri de activitate s-au realizat incepand cu anul de calcul 2000;
-uneltele mici si obiectele de inventar ce costa mai putin de 500 euro, la preturile anului 1995, pentru fiecare element sau toata achizitia; cele ce costa mai mult de 500 euro si se utilizeaza in procesul de productie mai mult de un an sunt incluse in FBCF;
-platile pentru licentele de reproducere a activelor necorporale: patente, marci inregistrate, drepturi de inregistrare etc. si licentele de utilizare a acestora.
▪ Alte elemente de valorizare
Aceste elemente sunt adunate la valoarea adaugata bruta la pret de baza pentru estimarea PIB la preturile pietei, fiind urmatoarele: impozitele pe produse si subventiile pe produse.
Datele provenite de la administratiile publice sunt suficient de detaliate pentru a se putea trata informatiile privind impozitele si subventiile in conformitate cu SEC95. Incepand cu anul 2000, toate impozitele si subventiile pe productie si produse, contributiile sociale si dobanzile sunt evaluate pe baza dreptului constatat in conturi nationale, conform cerintelor SEC95. Corectia “plata efectiva”-”drept constatat” se realizeaza prin metoda “ajustarii temporale la plata efectiva”, insemnand ca veniturile fiscale din luna ianuarie din anul “t+1″ minus veniturile fiscale din luna ianuarie anul “t” sunt adaugate la sumele calculate pe baza platii efective. Dar la nivelele ‚micro’ , astea sunt probleme greu de stiut,greu de inteles,uneori greu de acceptat,pentru ca insasi procesul general al evaluarii,adica al transformarii bunurilor in bani (in moneda) este greu si contine foarte multe reguli si restrictii ce trebuiesc respectate!
Anexa 2. Estimarea principalelor agregate pe sectoare institutionale.
a) Sectorul “Societati nefinanciare” – S.11
Principalele surse de date utilizate pentru calculul productiei si consumului intermediar in cadrul acestui sector institutional sunt situatiile financiare ale unitatilor nefinanciare juridice ale caror bilanturi contabile sunt incluse in bilantul agregat al economiei nationale.
Productia acestui sector include productia de piata si productia pentru consum final propriu. Productia pentru consum final propriu cuprinde bunurile si serviciile utilizate pentru formarea bruta de capital fix: masini-unelte, constructii produse pentru utilizare proprie de catre intreprinderi etc.
Deoarece productia trebuie inregistrata si evaluata atunci cand este generata in procesul productiv, pretul de evaluare este pretul de baza.
Pentru a estima productia la preturi de baza se utilizeaza urmatorii indicatorii disponibili in situatiile financiare, in contul de profit si pierdere cu predilectie:
Productia la preturi de baza este egala cu:
+ cifra de afaceri din activitatea de baza (veniturile din vanzari) ;
+ cifra de afaceri din alte activitati (exclusivTVA)
+ variatia stocurilor la producator, pentru bunurile
finite si productia in curs de executie
+ subventiile pe produse
– costul marfurilor destinata revanzarii
– impozitele pe produse
Estimarea productiei este ulterior ajustata cu urmatoarele elemente:
-diferenta dintre datele privind subventiile pentru tarife si diferentele de pret, asa cum sunt inregistrate in situatiile contabile, si cifrele obtinute din bugetele de stat si locale;
-reclasarea unor unitati in alte sectoare institutionale. Este cazul productiei cooperativelor de credit, caselor de schimb reclasate in sectorul “Societati financiare”; de asemenea, unitatile fara scop lucrativ ale caror venituri provin, in proportie de peste 50%, din vanzarea de bunuri si servicii de piata sunt excluse din IFSLSGP si adaugate sectorului “Societati nefinanciare”;
-economia neobservata privind evaziunea fiscala la plata TVA, pentru munca la negru si bacsisuri;
-aprecierea de stoc de la producator si cea de la comert;
-productia de software.
Consumul intermediar este calculat pe total sector “Societati nefinanciare”, utilizand aceleasi surse de date ca si pentru productie: situatiile financiare centralizate. In acest sens, calculul consumului intermediar se realizeaza insumand cheltuielile angajate de unitati, dupa cum urmeaza:
Consumul intermediar este egal cu:
+ cheltuielile cu materiile prime
+ cheltuielile cu consumabilele
+ cheltuielile cu energia si apa
+ alte cheltuieli materiale
Consumul intermediar pentru societati nefinanciare si cvasi-societati mai include urmatoarele: serviciile achizitionate, inclusiv comisioanele platite consultantilor; cheltuielile de recreere, publicitate si calatorie – transport, cazare; uneltele mici, obiectele de inventar si parti de masini care au o valoare sub cea stabilita de lege pentru acel an sau o durata de utilizare mai mica de un an pentru a intra in categoria FBCF; reparatii curente si de intretinere pentru toate activele fixe utilizate in productie; alte cheltuieli generale ale unitatii.
Si in cazul consumului intermediar se aplica aceleasi ajustari ca si pentru productie. Valoarea castigurilor din detinere si a pierderilor cu stocurile de materii prime este, de asemenea, tratata. Serviciile de intermediere financiara indirect masurate, incluse in consumul intermediar, au fost realocate pe sectoare institutionale si ramuri de activitate incepand cu anul 2000.
Valoarea castigurilor din detinerea stocurilor la producator si a bunurilor destinate revanzarii este scazuta pe sectoare institutionale si pe tipuri de activitati si afecteaza atat productia, cat si consumul intermediar.
Valoarea adaugata bruta poate rezulta atat ca diferenta intre productie si consum intermediar, cat si ca suma intre: remunerarea salariatilor, alte impozite pe productie, mai putin subventiile, plus excedentul brut de exploatare.
b) Sectorul “Societati financiare” – S.12
Sursele de date pentru calculul agregatelor acestui sector sunt situatiile financiar-contabile ale acestor unitati institutionale, care sunt special concepute de BNR, cat si balanta de plati. Datele din situatiile financiar-contabile ale societatilor de asigurari sunt incluse in raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
Functiile principale ale unitatilor institutionale incluse in acest sector sunt: intermedierile financiare si auxiliarii financiari. Activitatile financiare sunt impartite in doua categorii principale: intermediere financiara si asigurari.
Productia si consumul intermediar sunt calculate separat pentru fiecare subsector al sectorului “Societati financiare”, in concordanta cu sursele de date specifice.
c) Sectorul “Administratii publice” – S.13
Acest sector acopera activitatile realizate de producatorii de non-piata. Productia producatorilor de non-piata se estimeaza pe baza costurilor de productie, care corespund cu urmatoarele elemente: consum intermediar, remunerarea salariatilor si consumul de capital fix.
Productia de piata a producatorilor de non-piata este estimata la preturi de baza.
Productia se calculeaza ca suma de consum intermediar si de valoare adaugata bruta.
Valoarea activitatilor realizate de unitatile administratiilor publice se determina pe baza informatiilor provenite din conturile generale anuale de executie pentru bugetul de stat, bugetul local, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul Fondului unic de asigurari sociale de sanatate, bugetul asigurarilor pentru somaj, bugetul institutiilor publice finantate integral sau partial in subordinea ministerelor si prefecturilor.
d) Sectorul “Gospodariile populatiei” – S.14
In productia acestui sector se cuprind:
-veniturile brute obtinute de intreprinzatorii individuali si asociatiile familiale implicati in activitati productive;
-venituri obtinute de fermieri din vanzarea produselor agricole;
-chiria imputata pentru serviciile de locuinta proprietarilor ocupanti;
-valoarea produselor alimentare si nealimentare produse de gospodarii si utilizate pentru consumul propriu sau pentru vanzare pe pietele taranesti;
-estimarile activitatilor din economia neobservata.
Principalele surse de date utilizate sunt: declaratiile pe venitul global al persoanelor independente si asociatiilor familiale, depuse la MFP; balanta produselor agricole; ancheta bugetelor de familie; ancheta fortei de munca si recensamantul populatiei si locuintelor.
Consumul intermediar acopera bunurile si serviciile utilizate in productia gospodariilor.
Valoarea adaugata bruta rezulta ca diferenta intre productie si consumul intermediar.
e) Institutiile fara scop lucrativ in serviciul gospodariilor populatiei – S.15
Productia acestor servicii este evaluata la costul de productie, prin insumarea elementelor de consum intermediar, remunerare a salariatilor, impozite nete si consum de capital fix. Toate veniturile altor producatori de non-piata din activitatile lor secundare sunt tratate ca venituri pentru un tip de productie de piata.
Informatiile privind activitatile realizate de IFSLSGP sunt obtinute din situatiile financiare colectate/centralizate de MFP si din alte surse statistice.
Anexa 3. Evaluarea principalelor agregate pe ramuri de activitate
Informatiile utilizate in estimarile pentru majoritatea ramurilor de activitate se bazeaza pe metode directe, adica anchete statistice, si pe inregistrarile administrative ale administratiilor publice. Ancheta structurala din intreprinderi acopera toate domeniile economice si colecteaza informatii detaliate privind elementele necesare pentru estimarea productiei si a consumului intermediar, de exemplu distributia cheltuielilor din consumul intermediar, pe activitatile intreprinderii conform claselor CAEN si pe bunuri si servicii de provenienta. In general, anchetele statistice realizate de INS sunt adaptate conceptelor SEC95, pentru a oferi informatii directe necesare estimarii conturilor nationale. Informatii suplimentare sunt colectate prin anchete asupra fiecarui domeniu important: comert, transport, pescuit, constructii, domeniul hotelier si restaurante etc.
In continuare vor fi amintite doar acele ramuri care prezinta anumite particularitati de estimare conform conturilor nationale.
Agregatele conturilor nationale referitoare la activitatile agricole sunt estimate pe baza conturilor economice din agricultura, realizate de directia de specialitate din INS. Acestea raspund cerintelor Eurostat de estimare a productiei agricole, vegetale si animale, precum si a serviciilor agricole.
Productia in ramura de comert acopera:
-valoarea “adaosului comercial” din comertul cu ridicata si cu amanuntul; aceasta se obtine ca diferenta intre veniturile din vanzari si costurile bunurilor cumparate de comerciant – costul marfurilor; estimarile asupra adaosului comercial pe produs sunt obtinute pe baza rezultatelor unei anchete speciale conduse asupra unui esantion de produse vandute cu amanuntul si cu ridicata, efectuata in cadrul Directiei de conturi nationale;
-valoarea serviciilor de reparatii si intretinere ale autovehiculelor si motocicletelor;
-valoarea serviciilor de reparatii ale bunurilor personale si gospodaresti.
Productia ramurii de transport si depozitare se masoara prin veniturile obtinute din serviciile de transport, atat de bunuri, cat si de pasageri, excluzandu-se impozitele pe produse. Marjele de transport reprezinta “costurile cu transportul marfurilor platite separat de catre beneficiar sau producator unei terte persoane”. In cazurile cand aceste costuri nu pot fi separate, atunci ele sunt incluse in pretul de baza al ramurii transporturilor.
In conturile nationale romanesti marjele de transport se calculeaza in urmatoarele situatii:
-costurile implicate de transportul bunurilor de la producator la cumparator, cand producatorul plateste serviciile de transport unei terte firme, cu conditia ca suma sa fie explicit facturata cumparatorului;
-costul transportului bunurilor, cand vanzatorul specifica suportarea acestuia de catre beneficiar, indiferent cine realizeaza transportul, producatorul sau comerciantul.
Exceptii de la aceste reguli sunt:
-producatorul care suporta costurile de transport pana la beneficiar si aceasta situatie este specificata in contract;
-producatorul care transporta produsul, fara facturarea separata a cheltuielilor de transport; aceste cheltuieli nu pot fi identificate, fiind inregistrate in consecinta drept consum intermediar;
-comerciantul care transporta bunurile la beneficiar, dar nu specifica separat costul transportului.
Evaluarea marjelor de transport se realizeaza separat pentru fiecare tip de transport.
Marjele de transport, precum si adaosul comercial reprezinta elemente utilizate pentru trecerea de la pretul de baza la cel de piata al produsului sau serviciului.
In cadrul ramurii de servicii imobiliare se include estimarea chiriilor, care se face in concordanta cu recomandarile metodologice SEC95. Chiriile totale cuprind estimari ale chiriilor efective si ale chiriilor imputate pentru locuintele ocupate de catre proprietari.
Din punctul de vedere al chiriei efective se disting doua situatii:
-chiria pentru locuintele de stat – acelea detinute de stat sau de administratiile locale;
-chiria platita proprietarilor privati care inchiriaza locuinte.
Serviciilor de locuinta ale proprietarilor ocupanti le sunt corespunzatoare chiriile imputate. Chiria imputata este cea pe care ar trebui sa o plateasca un locatar pentru o locuinta similara daca ar fi inchiriat-o.
Pentru estimarea chiriei imputate se folosesc informatii privind valoarea chiriei efective pe metru patrat platite de chiriasii de locuinte proprietate privata. Estimarea chiriei imputate se face pe judete pe baza informatiilor privind suprafata locuibila a fiecarui judet, numarul de locuinte cu proprietari privati si al locuintelor ocupate de proprietari in apartamente si case individuale, pe medii, urban si rural, precum si a valorii chiriei pe medii. Se estimeaza valoarea chiriei imputate pe total tara din insumarea acesteia pe mediu urban/rural, pe judete si pe tipuri de locuinte.
Primele estimari ale chiriei imputate au fost realizate inca din anul 1990 odata cu introducerea estimarilor pentru conturi nationale. Metodologia de calcul a fost mereu imbunatatita, iar din anul 1997, ca urmare a recomandarilor Eurostat, au fost facute primele estimari ale chiriei imputate in concordanta cu metoda stratificarii, metoda folosita de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
Drept variabile folosite pentru estimarea chiriei imputate pe baza metodei stratificarii sunt:
-proprietarii locuintelor: locuintele aflate in proprietatea statului; locuintele aflate in proprietate privata; alte forme de proprietate;
-locatie: zone rurale; orase; Bucuresti;
-facilitati: locuinte in blocuri de apartamente; locuinte in case individuale;
-camerele de locuit: numarul de camere; suprafata in m2.
Principalele surse de date utilizate sunt: Anuarul statistic al Romaniei, ABF, recensamantul populatiei si locuintei, alte surse statistice de la directiile de specialitate din INS: Raportul statistic “LOC”; Buletinul statistic de preturi.
Estimarea consumului intermediar se face pe baza informatiilor culese, pe de o parte, din ancheta structurala in intreprinderi privind principalele produse care il compun, cum ar fi produse din lemn si mobilier, sticla si produse din sticla, vase din ceramica, caramizi, tigle si alte materiale de constructie, ciment, cleiuri si tencuiala, produse si structuri metalice, servicii de asigurari si servicii financiar-bancare si, pe de alta parte, din ancheta bugetelor de familie; din sectiunea de cheltuieli pentru plata serviciilor se obtin informatii despre valoarea chiriei si a intretinerii locuintei, precum si a altor servicii de intretinere a locuintei, si anume: repararea mobilierului, sticlarie, repararea echipamentelor si uneltelor de gradinarit, reparatii curente ale locuintei si asigurarea locuintei.
Impozitele pe produse sunt taxe platibile pe unitatea de bun sau serviciu produs ori tranzactionat. Impozitul poate fi o suma specifica de bani, pe unitatea cantitativa de bun sau serviciu, ori poate fi calculat ad valorem ca un procent din pretul unitar al bunurilor sau serviciilor produse ori tranzactionate. Incepand cu anul 2000 impozitele pe produse, precum si alte impozite pe productie se inregistreaza pe baza dreptului constant.
Subventiile pe produse si importuri sunt estimate si distribuite pe produse, folosindu-se informatiile furnizate de MFP privind valoarea subventiilor oferite pentru fiecare produs.
4. Translatia contabila.
Tranzitia de la contabilitatea privata si conceptele administrative la conceptele SEC95, pentru sectoarele institutionale este o operatie de o acuratete importanta pentru a asigura calitatea strict necesara a informatiilor pentru indicatorii fundamentali.
In procesul de elaborare a conturilor nationale pentru societatile nefinanciare este prevazuta corelarea dintre indicatorii din sistemul de contabilitate a intreprinderilor si cel al conturilor nationale. Acest demers se realizeaza in cadrul sistemului intermediar de conturi, care are scopul de a plasa informatiile utilizate intr-o perspectiva macroeconomica, fara a pierde coerenta interna dintre sursele de date.
Incepand cu conturile intreprinderilor care sunt echilibrate si elaborate dintr-o perspectiva patrimoniala, sistemul intermediar reia in mod global fiecare cont dintr-o perspectiva macroeconomica si una financiara, avand in vedere urmatoarele:
-mentinerea echilibrului contabil individual;
-retinerea operatiilor corespunzatoare fluxurilor externe.
Pentru a realiza sistemul simplificat de conturi al societatilor nefinanciare sunt utilizate, pe langa datele din bilanturile contabile, date si din alte surse, cum ar fi executia bugetului de stat pentru impozite si subventii. Urmatorul pas consta in consolidarea fiecarei operatiuni, prin analizarea ei in relatie cu alte sectoare institutionale. Procesul se finalizeaza prin elaborarea tabelului conturilor economice integrate, tabel de sinteza al conturilor nationale, din perspectiva sectoarelor institutionale.
Intermedierile financiare si asigurarile reprezinta activitatile desfasurate in cadrul sectorului “Societati financiare”, prin intermediul BNR, institutiilor financiar-monetare, intermediarilor financiari si al auxiliarilor financiari. Unitatile institutionale corespunzatoare institutiilor financiar-monetare si BNR utilizeaza instrumente contabile bazate pe contabilitatea intreprinderilor specifice acestui sector de activitate. Pentru a se realiza conturile acestui sector este necesar sa se analizeze continutul bilanturilor si transpunerea acestor informatii in operatii ale conturilor nationale.
Sectorul institutional “Administratii publice” ocupa un rol central in elaborarea conturilor nationale datorita numeroaselor informatii pe care le pune la dispozitie, nu numai asupra activitatii lui, dar si a celor desfasurate de celelalte sectoare, si datorita rolului sau privilegiat in politica economica a unei tari. Pentru realizarea conturilor acestui sector este necesara o buna cunoastere a organizarii administrative, a procedurilor contabile, a regulilor sale de functionare si a textelor juridice “pe baza carora sunt reglementate operatiunile.
Dragi prieteni:
Nu uitati ; “Cine n-are carte,n-are parte, iar viata fara de carte nu este nimic” !
Prof.univ.dr.
C.M.DRAGAN
5. Abordarea exhaustivitatii
O atentie speciala in cadrul procesului de elaborare a PIB din Romania este data estimarilor de economie neobservata, includerea lor oferind un plus de calitate si exhaustivitate conturilor nationale.
Manualul OCDE – editia 2002 – privind masurarea economiei neobservate, elaborat in stransa conexiune cu SCN93, se refera la urmatoarele arii problematice: productia subterana – ce evita fiscalitatea sau anumite reglementari legale, productia ilegala – interzisa prin lege, productia sectorului informal din cadrul gospodariilor populatiei si productia gospodariilor pentru consum final propriu. Manualul contine sugestii de abordare a estimarilor pentru fiecare arie in parte, urmarite in conturile nationale romanesti.
Pentru identificarea economiei neobservate in Romania se recurge la clasificarea intregii economii in doua sectoare: formal si informal. Metoda folosita de INS a fost imbunatatita an de an in functie de noile surse de date existente, iar din anul 1996 exista o stabilitate a surselor de date, metodologia fiind aceeasi si asigurand comparabilitatea datelor.
Pentru sectorul formal se are in vedere abordarea subraportarii utilizarii fortei de munca, precum si a evaziunii fiscale de catre societatile nefinanciare, cu impact in subraportarea valorii adaugate brute.
Evaluarea fortei de munca neinregistrate – “munca la negru” – reprezinta cea mai importanta parte a economiei neobservate. Metoda folosita se bazeaza pe compararea cererii si ofertei de munca cu scopul de a identifica persoanele care realizeaza o activitate legala intr-o unitate din sectorul formal, dar nu sunt declarate autoritatilor. Estimarea ofertei de forta de munca foloseste datele din AMIGO si alte surse administrative privind participarea populatiei pe piata muncii. Ancheta ofera informatii despre numarul de persoane care au declarat ca au desfasurat o activitate platita in perioada de referinta. Estimarea ofertei de forta de munca se realizeaza pe ramuri omogene de activitate, la nivel de doua cifre CAEN, fara agricultura si administratie publica. Productia agricola se calculeaza in conturile nationale, folosind date cantitative, iar pentru administratia publica se aplica ipoteza conform careia unitatile apartinand acestui sector nu subevalueaza activitatea depusa.
Ancheta structurala anuala este sursa de date pentru cererea de forta de munca. Astfel, se utilizeaza datele privind numarul mediu de angajati, pe activitati omogene, la nivel de 4 cifre CAEN.,treptele de calificare si implicit de salarizare,obligatiile financiare conexe,etc.
Diferenta dintre numarul persoanelor care au declarat ca muncesc intr-o intreprindere si numarul persoanelor declarate angajate de intreprinderi reprezinta “munca la negru”. Munca la negru este evaluata cu aceleasi componente ale situatiei legale: salarii brute medii, contributii la asigurari sociale etc. Consumul intermediar este determinat folosind aceeasi pondere in productie ca cea obtinuta de intreprinderile mici pentru respectivele ramuri de activitate.
In conturile nationale romanesti se fac si estimari privind evaziunea de la plata taxei pe valoarea adaugata. Evaziunea fiscala se obtine ca diferenta intre TVA teoretica si cea incasata la bugetul de stat. TVA teoretica este estimata cu ajutorul elementelor de consum intermediar, consum final al gospodariilor populatiei, consum final al administratiei publice si private si FBCF, pe baza cotelor de TVA pe produse, stabilite prin lege. Aceasta frauda fiscala este inclusa in valoarea productiei, precum si in valoarea adaugata bruta pentru fiecare ramura corespunzatoare.
In ceea ce priveste sectorul informal, estimarea economiei neobservate se realizeaza pentru toate activitatile realizate de asociatiile familiale si lucratorii pe cont propriu. Informatiile despre aceste activitati provin de la MFP. Estimarea nu este pur de subraportare, pentru ca metoda contine, de asemenea, si o problema de neinregistrare si de lipsa a anchetelor statistice pe acest segment al economiei.
Pe baza datelor din ancheta fortei de munca se estimeaza numarul de persoane care lucreaza in asociatii familiale si al intreprinzatorilor individuali/liber-profesionisti. Realizarea estimarilor se face pe principiul conform caruia veniturile persoanelor nesalariate nu pot fi mai mici decat media castigurilor realizate de angajatii din unitatile mici cu acelasi domeniu de activitate. Declaratiile de venit ale asociatiilor familiale si lucratorilor pe cont propriu, depuse la MFP, sunt comparate si ajustate cu valoarea acestor calcule. Astfel, sunt ajustate veniturile, evaziunea fiscala a unitatilor inregistrate in sectorul informal fiind total eliminata.
O alta categorie importanta a economiei neobservate o reprezinta activitatea realizata de unitatile neinregistrate din sectorul informal. In aceasta categorie intra: croitorii, mecanicii auto, coaforii, zugravii, instalatorii, profesorii care predau lectii particulare, persoane care inchiriaza casa in timpul vacantei etc. Pentru astfel de activitati se realizeaza evaluari distincte, folosindu-se ipoteze specifice si surse de date disponibile din sistemul statistic, pentru urmatoarele ramuri de activitate: hoteluri, constructii, educatie.
B .Calculul PIB dupa Metoda veniturilor
Potrivit metodei veniturilor, care este cea mai răspândită, produsul intern brut se calculează ca sumă a costurilor care alcătuiesc valoarea adăugată în toate instituţiile producătoare din ţară, şi anume:(a).impozitele indirecte nete, adică impozitele indirecte plătite minus subvenţiile încasate, (b).consumul de capital fix sau amortizarea, (c) retribuţiile salariaţilor şi (d). excedentele de exploatare.
Detaliind lucrurile,ajungem la urmatoarea formula de calcul a PIB, prin metoda veniturilor :
PIB = R + EBE + AIP – ASP + IP+TV-SP,
in care: R = remunerarea salariatilor; EBE = excedentul brut de exploatare; AIP = alte impozite pe productie; ASP = alte subventii pe productie; IP = impozite pe produse; TV = taxe vamale (drepturi asupra importurilor) SP = subventiile pe produse.
Calculul produsului intern brut prin metoda veniturilor implica estimarea lui ca suma a componentelor valorii adaugate brute, si anume remunerarea salariatilor, alte impozite fara subventii pe productie si excedentul brut de exploatare/venitul mixt.
Contul de exploatare, ce sta la baza PIB prin metoda veniturilor, este calculat nu numai pe ramuri omogene, ci si pe sectoare institutionale, concomitent cu realizarea contului de productie. Aceasta etapa de calcul este parte integranta a tabelului intrari-iesiri si a tabelului conturilor economice integrate, constituind tabelul intrarilor primare.
Impozitele indirecte sunt sumele de bani pe care unităţile le plătesc statului sau unor organisme internaţionale şi pe care le includ în costurile lor de producţie. Este vorba de impozite asupra producţiei, vânzării, achiziţionării sau utilizării de bunuri şi de taxele vamale de import. Aici nu intră impozitele directe pe venit sau pe avere plătite de întreprinderi, pentru că acestea sunt incluse în valoarea adăugată ca parte a profitului din care se suportă (excedent de exploatare).
Subvenţiile se acordă de către stat întreprinderilor publice sau private pentru acoperirea parţială a costurilor acestora.
Subvenţiile sunt legate de valoarea bunurilor produse, exportate sau consumate, de forţa de muncă ocupată sau de suprafeţele utilizate pentru producţie, precum şi de modul de organizare sau executare a acelei producţii. Sumele acordate de stat întreprinderilor private pentru finanţare ainvestiţiilor, acoperirea daunelor sau pierderilor suferite de echipamentele imobiliare sunt considerate transferuri de capital şi nu subvenţii.
Consumul de capital fix exprimă valoarea bunurilor cu caracter de echipamente consumate pentru producţie în timp de un an, ca urmare a uzurii fizice normale.
Distrugerile din diferite cauze şi scoaterea din uz din cauza uzurii morale se consideră pierderi de capital fix.
Excedentul de exploatare este diferenţa dintre produsul sau producţia brută, pe de o parte, şi consumul intermediar, impozitele indirecte nete, consumul de capital fix şi remuneraţiile salariaţilor, pe de altă parte. În principiu, este vorba de profit. Pot să apară excedente de exploatare numai la întreprinderile care îşi valorifică producţia la preţul pieţei. Nu este cazul la administraţiile publice care prestează servicii către terţi livrate la costul efectiv al acestora.
Anexa 1. Evaluarea principalelor agregate specifice
Conform SEC95, consumul final se calculeaza in concept national. Astfel, consumul final total la nivel national reprezinta consumul gospodariilor rezidente pe teritoriul economic sau in restul lumii. Cheltuiala pentru consumul domestic are loc in spatiul geografic al tarii, indiferent daca este realizata de rezidenti sau de nerezidenti.
Bunurile si serviciile achizitionate de catre gospodarii sunt evaluate la pret de achizitie: preturile de vanzare cu amanuntul, onorarii pentru servicii si preturile de pe piata taraneasca.
Investitiile sunt evaluate la pret de achizitie, fara TVA deductibila.
Datele pentru export din partea de utilizari a tabelelor resurse-utilizari sunt evaluate FOB, spre deosebire de importuri, care sunt evaluate CIF in partea de resurse a tabelului. Trecerea de la CIF la FOB pentru valoarea importului se face prin ajustarea sumei.
Cheltuiala pentru consumul final al gospodariilor cuprinde toate cheltuielile de bunuri si servicii realizate de catre gospodarii in vederea satisfacerii nevoilor individuale. Aceasta acopera toate bunurile si serviciile destinate pietei, precum si consumul productiei agricole si neagricole realizata pe cont propriu in cadrul gospodariilor si al serviciilor casnice. Cheltuiala pentru consumul final al gospodariilor nu include achizitiile realizate de catre proprietari unici sau asociatii familiale pentru activitati productive, acestea fiind tratate drept consum intermediar, dar include si toate achizitiile de bunuri de lunga durata, cu exceptia locuintelor si a echipamentelor.
Majoritatea cheltuielilor cu bunuri si servicii sunt realizate de catre gospodarii, estimarea acestora realizandu-se cu date provenind din doua surse principale: ancheta bugetelor de familie si ancheta structurala din intreprinderi.
In cadrul productiei pentru consum propriu al gospodariilor, o importanta semnificativa o are productia obtinuta in cadrul activitatilor casnice.
Productia agricola obtinuta de persoane fizice independente care nu sunt inregistrate in conformitate cu Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoane fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale si nu fac parte din asociatii agricole este estimata pe baza surselor de date statistice din conturile economice din agricultura si din balanta produselor agricole, pe baza cantitatilor obtinute si a preturilor de pe piata taraneasca si preturilor pentru achizitiile de stat.
In Romania, activitatile desfasurate in cadrul gospodariilor care formeaza asa-numita industrie casnica au o deosebita importanta, dezvoltarea lor fiind legata de traditiile existente. Se considera industrie casnica activitatile de prelucrare in gospodariile populatiei, cu mijloace proprii, a produselor agricole obtinute din gospodaria proprie sau cumparate din comert, precum vanatul, pescuitul neorganizat, culegerea de fructe de padure, ciuperci, plante medicinale, in scopul obtinerii de bunuri destinate in mare parte consumului propriu si intr-o anumita masura vanzarii. Principalele produse obtinute in urma desfasurarii acestor activitati se refera la: prelucrarea si conservarea legumelor si fructelor – conserve de legume, gemuri si compoturi; vinificarea strugurilor; distilarea fructelor, pentru obtinerea tuicii; prelucrarea laptelui; prelucrarea carnii; prelucrarea canepii, inului, lanii si a bumbacului; impletituri; confectii; realizarea de confectii cu materiale cumparate de pe piata; prelucrarea lemnului si a rachitei; prelucrarea papurei si a trestiei; culegerea de produse din flora spontana; prelucrarea grasimilor si obtinerea de sapun etc.
Pentru stabilirea metodologiei de estimare a industriei casnice s-au efectuat studii pentru a se putea cunoaste atat structura activitatilor ce se desfasoara in gospodariile populatiei, particularitatile acestora, cat si tipul de informatii care pot fi obtinute si folosite pentru estimarea productiei, a consumului intermediar si a elementelor de valoare adaugata bruta, in concordanta cu regulile conturilor nationale.
Principalele surse de date sunt: balanta produselor agricole, care furnizeaza date privind productia animala si vegetala realizata in gospodarii, permitand cunoasterea cantitatii si valorii productiei agricole atat pe total, cat si pe fiecare tip de produs; ABF permite o estimare a produselor agricole realizate in gospodarie, supuse prelucrarii pentru a obtine diferite produse ale industriei casnice.
Cantitatea estimata pentru a fi supusa prelucrarii este transformata valoric cu ajutorul indicilor de pret de pe piata taraneasca si a indicilor de pret ai productiei industriale. Avand in vedere procesele tehnologice care se desfasoara in domeniu, cu ajutorul “coeficientilor de transformare” se determina valoarea totala a produselor obtinute in industria casnica in functie de cantitatile ce au fost supuse prelucrarii.
Conform SEC95 cheltuielile pentru consumul final ale IFSLSGP sunt tratate drept cheltuieli cu servicii individuale.
Administratia publica presteaza servicii pentru comunitate, gratuit sau la un pret nesemnificativ din punct de vedere economic. Cheltuielile pentru consum ale unitatilor publice pot fi atat in beneficiul gospodariilor individuale, cat si pentru toata comunitatea ca intreg. SEC95 face distinctie intre:
-cheltuiala pentru consum individual;
-cheltuiala pentru consum colectiv.
Serviciile colective prestate de catre administratia publica sunt pentru beneficiul comunitatii ca intreg si sunt repartizate simultan tuturor membrilor comunitatii. Cheltuielile pentru serviciile colective sunt cele legate de securitate si aparare, mentinerea ordinii si respectarea legilor, protectia mediului, cercetare si dezvoltare, finantate de catre administratia publica etc.
In SEC95 cheltuielile pentru consumul final al administratiei publice cu educatia, sanatatea, asigurari sociale, sport si cultura, si o parte din serviciile de locuinta sunt tratate drept cheltuieli pentru servicii individuale. Cheltuiala pentru consumul final al administratiei publice reprezinta suma costurilor necesare pentru producerea acestor servicii si se calculeaza ca diferenta intre productia totala a administratiei publice si valoarea productiei destinate pietei.
Anexa 2. Investitiile si formarea capitalului fix.
Formarea bruta de capital fix pentru o unitate cuprinde toate cheltuielile privind achizitionarea de active fixe noi sau pentru imbunatatirea celor existente, inclusiv reparatii capitale, minus cedari de active fixe. Activele fixe sunt acele active corporale sau necorporale utilizate in mod repetat sau continuu pe o perioada mai mare de un an in procesul de productie.
Formarea bruta de capital fix este estimata atat pe produse, cat si pe sectoare institutionale. Sursele de date utilizate pentru estimarea lui atat pe produse, cat si pe sectoare institutionale provin din surse statistice, ancheta structurala in intreprindere, in principal, precum si din surse de date financiar-contabile.
In cadrul formarii brute de capital fix se cuprind urmatoarele elemente:
-investitiile nete realizate in anul de referinta pe elemente de structura, repartizate pe activitati de destinatie – fara TVA;
-lucrari de constructii, geologice si de foraj;
-gruparea investitiilor pe utilaje si mijloace de transport si a altor investitii dupa activitati de provenienta – fara TVA;
-investitii nete in produse de tehnologia informatiilor – fara TVA;
-investitii in produse software la valoare de intrare – total;
-investitii in produse software cumparate la valoare de intrare si investitii in produse software realizate cu forte proprii la valoare de intrare;
-leasing financiar la valoarea activelor imobilizate;
-valoarea de reparatii capitale la utilajele existente in dotare – fara TVA si valoarea lucrarilor de reparatii capitale – total.
Formarea bruta de capital fix pe produse si pe total economie se refera numai la achizitiile de active fixe noi.
In vederea verificarii datelor se construieste o matrice sector/produs cu ajutorul careia se pot observa unele discrepante intre definitiile din contabilitatea intreprinderii si conceptele din contabilitatea nationala. Pe baza acestor informatii se fac unele ajustari in special la datele provenite din declaratiile contabile ale societatilor si din sectorul gospodariilor.
Principalele active fixe corporale se refera la:
-active fixe corporale noi sau deja existente: cladiri, constructii, masini si echipamente;
-variatia septelului si plantatiile noi;
-lucrari de reparatii capitale sau de extindere a cladirilor, a bunurilor de capital si a echipamentelor realizate de catre unitatile din sectorul “Societati nefinanciare”;
-lucrari de reparatii capitale sau de extindere a cladirilor, a bunurilor de capital si a echipamentelor realizate de catre unitatile din sectorul “Administratii publice”;
-estimari pentru FBCF din economia ascunsa, in special in domeniul constructiilor;
-cheltuielile gospodariilor privind constructiile pe cont propriu sau achizitiile de locuinte, incluzand si reparatiile; sursele de date utilizate pentru estimarea cheltuielilor gospodariilor privind constructiile pe cont propriu ale locuintelor noi.
Au fost identificate urmatoarele active fixe necorporale:
-prospectiuni miniere;
-software;
-lucrari literare si artistice originale;
-costurile legate de transferul de proprietate al activelor neproduse.
Este foarte importanta separarea elementelor brute de capital ,iar in cadrul lor a celor trei forme de manifestare: active fixe necorporale,corporale si financiare , deoarece tratamentul lor trebuie facut tinandu-se cont de faptul ca ele nu se consuma ,decat valoric ,iar aceasta prin transferul asupra productiei,bunurilor,serviciilor,prestatiilor,etc. a unei anumite parti, denumita „amortizare”si care,la randul ei, are metode si tehnici de aplicare diferentiate si de foarte mare acuratete,dat fiind ca se opereaza cu valori mari si cu timpi de utilizare si asteptare foarte diferentiati;
Anexa 3.Stocurile si evaluarea.
Atentie :iarasi am ajuns la evaluare si asta confirma inca odata,daca mai era nevoie,ce importanta fundamentala are in obtinerea unor informatii de mare acuratete!
Stocurile reprezinta toate bunurile stocate de catre unitatile rezidente pentru utilizarea lor in viitor si mai departe in procesul de productie sau vanzare. Variatia de stoc se masoara scazand din valoarea intrarilor valoarea iesirilor.
Stocurile, conform SEC95, se clasifica in:
-stocurile la utilizator, care cuprind materiile prime si materialele, plantele si animalele in faza de crestere, investitiile in echipamente stocate in vederea utilizarii lor in procesul de productie;
-stocurile la producator, care acopera bunurile finite si lucrarile in curs stocate de catre producatori;
-stocurile in comert, care acopera bunurile destinate revanzarii.
Societatile inregistreaza stocurile la inceputul si sfarsitul perioadei contabile, avand la baza un “cost istoric” care reprezinta pretul de achizitie al bunului, mai degraba decat la momentul utilizarii – inlocuirea costului de baza. Aceasta inseamna ca intr-o perioada de crestere a preturilor modificarile ce apar legate de valoarea stocurilor includ un element care se datoreaza numai pretului. Sistemul de conturi nationale din Romania a ales sa rezolve aceasta problema luand in considerare “metoda franceza”. In prima faza se calculeaza un indice de pret mediu pe tipuri de stocuri. Dupa aceea, se reevalueaza valoarea inregistrata la inceputul si sfarsitul perioadei acelei luni in care indicele de pret este cat mai aproape de valoarea indicelui de pret mediu calculat. Castigul din detinere este dat de diferenta dintre variatia de stoc din datele initiale si variatia de stoc calculata dupa reevaluarea valorii inregistrate.
Exista diferite metode de calcul al costului istoric la sfarsitul perioadei contabile. Conturile nationale din Romania utilizeaza metoda FIFO (primul intrat, primul iesit) pentru evaluarea stocurilor. Odata cu aplicarea normelor IAS (International Accounting Standards) in Romania se impune si modificarea chestionarului ASA, pentru a raspunde cerintelor metodologice privind evaluarea stocurilor.
Sursele de date utilizate pentru estimarea exporturilor si importurilor, ce fac obiectul comertului exterior, sunt:
-surse de date statistice: raportul statistic realizat pe baza declaratiilor vamale si a declaratiilor INTRASTAT referitoare la exportul si importul de bunuri;
-balanta de plati, realizata de BNR.
Bunurile care fac obiectul comertului exterior se clasifica conform Nomenclatorului combinat la nivel de 8 cifre pe baza tarifului vamal. Datele statistice sunt prezentate prin grupuri de produse conform standardului de clasificare internationala a comertului si a marilor categorii economice, pe principalele activitati ale economiei nationale si pe clasele din Sistemul national de conturi, avand la baza chei de conversie intre aceste clasificari.
Balanta de plati, principala sursa pentru estimarea importurilor si exporturilor, este realizata de BNR pe baza recomandarilor Manualului balantei de plati al FMI, editia a 5-a. Datele incluse in balanta de plati se estimeaza lunar de catre Departamentul de statistica din cadrul BNR si sunt diseminate dupa 45 de zile de la sfarsitul perioadei de referinta.
Datele referitoare la valoarea bunurilor atat de import, cat si de export trebuie exprimate in preturi FOB – valoarea in vama la frontiera exportatorului. In tabelele detaliate de comert exterior bunurile de import sunt prezentate in preturi CIF pentru toate grupele de produse. Trecerea de la CIF la FOB a valorii totale a bunurilor importate se realizeaza prin ajustarea pe linie si coloana in cadrul tabelului resurse-utilizari, in conformitate cu metodologia SCN93. Incepand cu anul 2003, definitia din SEC95 a fost aplicata pentru corectia CIF-FOB.
C).Calculul PIB dupa Metoda cheltuielilor
Potrivit metodei cheltuielilor sau utilizării finale, produsul intern brut se calculează prin însumarea destinaţiilor finale ale producţiei şi anume: consumul final public (guvernamental), consumul final al gospodăriilor populaţiei (menajelor), consumul final al instituţiilor private fără scop lucrativ, formarea brută de capital şi exportul net.
Trebuie avut in vedere tipul de cheltuiala finala in care este angajat fiecare sector institutional, deoarece consumul este privit din unghiuri diferite, influentand momentul inregistrarii si evaluarea. Sintetizand aceste elemente,insemneaza ca Produsul intern brut (PIB) , calculat dupa metoda cheltuielilor, se prezinta astfel:
PIB = CF + FBCF + VS + (E – I),
in care: CF = consumul final efectiv; FBCF = formarea bruta de capital fix; VS = variatia de stoc; E = exporturile de bunuri si servicii; I = importurile de bunuri si servicii.
In contextul conturilor nationale, consumul poate fi privit din doua perspective, si anume: perspectiva cheltuielii si cea a consumului efectiv. Perspectiva (angajarea) cheltuielii sta la baza SEC95, deoarece este relevant cine plateste efectiv pentru consum, indiferent ca plateste cu moneda, prin barter, se angajeaza intr-o datorie sau produce pe cont propriu. SEC95 include si conceptul de consum efectiv, care presupune – pentru gospodarii – nu numai cheltuielile, dar si transferurile sociale in natura. Acestea din urma sunt bunuri sau servicii individuale produse ori achizitionate de administratia publica sau IFSLSGP si furnizate gratuit gospodariilor. Astfel, consumul efectiv al administratiei publice si al IFSLSGP exclude aceste bunuri si servicii. Exemple de consum individual de bunuri si servicii sunt ingrijirea sanatatii, educatie, servicii culturale si, prin conventie, toate serviciile furnizate de IFSLSGP. Numai administratiile publice furnizeaza servicii colective.
Principalele surse de date utilizate in calculul agregatului Cheltuiala pentru consumul final efectiv sunt:
▪ surse de date statistice: ASA, ABF, balanta produselor agricole, date provenite de la directia de specialitate de comert din cadrul INS, alte surse statistice;
▪ surse de date contabile si financiare: situatiile financiare furnizate de MFP;
▪ surse de date administrative: executia bugetului administratiilor publice, veniturile si cheltuielile institutiilor publice finantate partial sau total din fonduri extrabugetare; declaratiile privind venitului global depuse de catre intreprinzatorii individuali si asociatiile familiale, obtinute de la MFP;
▪ alte surse: balanta de plati elaborata de BNR,etc.
Pentru determinarea consumului final public, din valoarea producţiei brute a administraţiilor publice prestatoare de servicii se scade valoarea vânzărilor către terţi şi formarea brută de capital pentru uz propriu. Producţia brută se calculează la costurile de producţie şi cuprinde valoarea consumului intermediar,remuneraţiie salariale, consumul de capital fix şi eventualele impozite indirecte suportate de acestea.
Consumul intermediar cuprinde: cheltuielile militare, indiferent de durata de viaţă a bunurilor cu destinaţie militară achiziţionate; aeronavele şi vehiculele militare; construcţiile realizate pentru nevoile armatei.
Formarea brută de capital cuprinde: construcţiile pentru uz propriu şi reparaţiile capitale la clădiri, căile de comunicaţie, barajele, drumurile forestiere, antrepozitele s.a. executate adesea de ministerele de profil. Nu se cuprind lucrările pentru
nevoile apărării naţionale, dar se include variaţia stocurilor materiale.
Consumul final al gospodăriilor populaţiei cuprinde consumul de bunuri şi servicii procurate de acestea pe piaţa internă, plus achiziţiile directe efectuate de rezidenţi în străinătate, minus achiziţiile directe de bunuri şi servicii efectuate de nerezidenţi pe piaţa internă.
Instituţiile private fără scop lucrativ care prestează servicii către populaţie (asociaţii, sindicate, şcoli, spitale, fundaţii, cluburi) nu urmăresc realizarea de profit de pe urma activităţii desfăsurate. Cheltuielile de consum final ale acestora sunt egale cu producţia lor brută minus vânzările lor de bunuri şi servicii şi eventuala formare de capital brut pentru uz propriu.
Formarea brută de capital mai cuprinde: achiziţiile nete ale producătorilor de bunuri materiale şi reproductibile cu o durată de serviciu de cel puţin un an, cheltuielile producătorilor pentru îmbunătăţirea sau modificarea echipamentelor lor în scopul ameliorării vieţii economice şi a randamentelor; cheltuielile efectuate pentru punerea în valoare sau creşterea bonităţii terenurilor sau extinderea pădurilor, minelor, plantaţiilor, livezilor; costul net al achiziţionării şi creşterii de animale pentru lapte, lână etc. şi de reproducători; marjele de intermediere, onorariile avocaţiilor, timbrele fiscale, cheltuielile de justiţie şi alte cheltuieli de transfer privind terenurile, zăcămintele minerale, pădurile si alte bunuri tangibile nereproducătoare similare, activele nefinanciare şi echipamentele de ocazie. Formarea brută de capital cuprinde şi creşterea stocurilor de materii prime şi materiale achiziţionate de producători pentru consumul intermediar, produsele finite destinate vânzării, animalele crescute pentru sacrificare, rezervele de materiale strategice etc., dar nu cuprinde pâmântul, zăcâmintele minerale şi pădurile (cu excepţia cheltuielilor legate de transferul de proprietate), construcţiile şi alte bunuri durabile achiziţionate de administraţiile publice, destinate în principal scopurilor militare şi care se consideră cheltuieli curente şi intră în consumul intermediar, costul cercetării şi prospectării minereurilor (din acelaşi considerent), precum nici alte categorii de cheltuieli.
Exporturile şi importurile de bunuri şi servicii se referă la mărfuri, transporturi şi telecomunicaţii, prestaţiile de asigurare. Exporturile de mărfuri se exprimă în condiţia f.o.b., iar importurile în condiţia c.i.f.
Produsul intern brut in preturi constante
Un avantaj substantial, ca sistem contabil, al conturilor nationale consta in posibilitatea evaluarii in preturi constante. In conturi nationale se poate realiza descompunerea in timp a variatiilor agregatelor sale in “variatii de pret” si “variatii de volum”, furnizand un cadru potrivit construirii unui sistem de indici de volum si de pret si asigurarii coerentei datelor statistice.
Importanta politica a acestor estimari reiese din “ Pactul de crestere si stabilitate” , care recunoaste o recesiune severa – caz in care se accepta un deficit guvernamental mai mare de 3% din PIB – atunci cand “scaderea anuala a PIB-ului real este de cel putin 2%”. PIB real inseamna cresterea in volum a PIB, ceea ce a condus la o preocupare la nivel european de armonizare a datelor de pret si volum din conturi nationale, prin emiterea deciziilor Comisiei 98/715/CE de clarificare a anexei A la Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului privind Sistemul european de conturi nationale si regionale din Comunitate, referitor la principiile de masurare a preturilor si volumelor si 2002/990/CE care aduce clarificari suplimentare anexei A la Regulamentul (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului privind Sistemul european de conturi nationale si regionale din Comunitate, referitor la principiile de masurare a preturilor si volumelor, si elaborarea de catre Eurostat in anul 2001 a Manualului privind masurarea preturilor si volumelor in conturi nationale. Prin aceste documente sunt definite si clarificate metodele A – recomandate, B – acceptabile si C – inacceptabile pentru masurarile in pret si volum pe produse, care sunt urmarite permanent in procesul de elaborare a conturilor nationale din Romania.
Produsul intern brut in preturi constante se estimeaza in cadrul sistemului conturilor nationale romanesti prin doua metode: metoda de productie si metoda cheltuielilor. Pentru fiecare metoda se folosesc indici independenti ai componentelor, iar rezultatele finale sunt supuse reconcilierii.
Conturile nationale inregistreaza nu numai tranzactiile unui anumit produs descompuse cu usurinta in cantitate si pret, ci si ansamblul fluxurilor economice ce se formeaza in economie in timpul proceselor de productie, repartitie si consum.
Conform SEC95, indicii utilizati in elaborarea conturilor nationale in preturi constante sunt: indicele de tip Paasche – pentru construirea indicilor de pret – si indicele de tip Laspeyres – pentru construirea indicilor de volum, impreuna cu utilizarea anului anterior ca an de baza – sistem de indici inlantuiti. Pentru calculul indicelui Paasche se folosesc ca ponderi valorile perioadei curente, in timp ce pentru indicele Laspeyres, ponderarea se realizeaza cu valorile perioadei de baza. Indicii Laspeyres si Paasche sunt simetrici, deoarece prin inmultirea dintre indicele de volum si cel de pret se obtine indicele de valoare.
Produsul intern brut in preturi constante rezulta din elementele sale componente evaluate in preturi constante.
Productia de piata si cea pentru consum final propriu se trateaza impreuna asa cum recomanda SEC95. Criteriul esential de care se tine seama este acela ca pretul sau volumul productiei in sine sunt supuse masurarii, si nu intrarile sale.
Principalele metode pentru estimarea productiei in preturi constante sunt:
▪ metodele deflatarii prin pret; se folosesc urmatorii indici de pret cu care se deflateaza valoarea productiei in preturi curente: indicii de pret ai productiei industriale; indicii de cost in constructii; indicii preturilor de consum; indicii valorii unitare; preturile “intrarilor”, de exemplu pretul fortei de munca sau un pret mediu al consumurilor intermediare etc.;
▪ metoda extrapolarii volumului, utilizandu-se indicii de volum ai productiei, indicatori de volum ai “intrarilor”, de exemplu: numarul salariatilor sau schimbarea de volum a consumului intermediar.
Estimarea productiei de bunuri si servicii in cadrul conturilor nationale se evalueaza in preturi de baza, iar estimarea ei in preturi constante trebuie sa tina seama de caracteristicile elementelor componente si de modul de formare si utilizare a productiei in economie. Pentru evaluarea productiei de piata si a celei pentru consum propriu in preturile anului anterior se utilizeaza in general indici de pret si de volum agregati conform nomenclatorului de produse adoptat pentru realizarea echilibrului resurse-utilizari si care sunt disponibili in sistemul statistic. Principalii indici folositi pentru estimarea productiei de piata si a serviciilor sunt: indicii de pret ai productiei industriale; indicii preturilor de consum, indici de pret pentru productia agricola si indici de cost pentru constructii, indicii de in preturi constante, luandu-se in considerare volum ai productiei.
Consumul intermediar este estimat componenta sa structurala. El se deflateaza produs cu produs pe baza detalierii pe care o permite TII, respectiv 105 ramuri/produse, avand drept avantaj faptul ca, pentru toate ramurile, consumul intermediar este descris in aceeasi clasificare de produs, astfel incat diferitii deflatori utilizati pentru un anumit produs pot fi comparati. Volumul total al consumului intermediar pentru fiecare ramura se obtine prin suma volumelor intrarilor pentru toate produsele. Astfel, in cadrul tabelului intrari-iesiri fiecarui element i se aplica indicele de pret al productiei, precum si al importului utilizat in consumul intermediar. Ajustarile sunt plauzibile si se repeta pana se obtine o valoare finala.
Estimarea consumului final in preturi constante se face pentru fiecare element component, astfel: valoarea de cheltuiala pentru consum final al gospodariilor populatiei se determina in preturi constante folosind urmatorii indici: indicii preturilor de consum pentru cumpararile de marfuri si servicii; indici de pret care se utilizeaza pentru determinarea volumului consumului de bunuri obtinute in gospodaria proprie; indice de pret la nivelul chiriei de pe piata pentru estimarea serviciilor de locuinte pentru proprietari; indici de pret pentru productia de nepiata pentru cheltuiala de consum final a administratiei publice
6. 3. Produsul intern net
Produsul intern net se determină ca diferenţă între produsul intern brut sau valoarea adăugată brută şi consumul de capital fix, respectiv amortizarea. Acesta echivalează cu valoarea adăugată netă.
Elementele sale componente, după metoda veniturilor de calcul a produsului intern brut, sunt: impozitele indirecte nete, retribuţiile salariaţilor şi excedentul de expoatare.
După metoda cheltuielilor finale de calcul a produsului intern brut, elementele componente ale produsului intern net sunt: (a).consumul final public si privat;(b).cresterea neta de capital , si (c).exporturile nete (total export minus total import).
Produsul naţional brut şi,respectiv, net au la bază conceptul de venit naţional. Este vorba de faptul că există agenţi economici rezidenţi care îşi desfăşoară activitatea în străinătate, unde obţin venituri şi fac cheltuieli, şi agenţi economici nerezidenţi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul naţional, unde obţin venituri şi efectuează cheltuieli.
Prin urmare, produsul intern trebuie corectat cu soldul activităţilor celor două categorii de agenţi economici: soldul pozitiv se adaugă, iar soldul negativ se scade si ne conduce astfel la venitul national si,dupa cum se observa,calculul său are la bază teoria factorilor de producţie.
În SCN se determină deasemeni, venitul disponibil şi produsul disponibil.
Venitul disponibil se determină astfel:
(a).ca sumă a veniturilor disponibile ale agenţilor economici naţionali;
(b). ca sumă a cheltuielilor naţionale şi a soldului balanţei de plăţi externe;
(c). ca sumă a consumului final privat, a consumului final public, a formării brute de capital şi a soldului balanţei de plăţi externe.
Acest indicator arată în ce măsură veniturile agenţilor economici naţionali acoperă cheltuielile acestora sau dacă pentru aceasta este nevoie să se apeleze la resurse externe (când balanţa de plăţi externe este deficitară) ori dacă resursele interne depăşesc nevoile naţionale şi o parte din acestea poate fi pusă la dispoziţia altor ţări (când balanţa de plăţi externe este excedentară). Venitului disponibil îi corespunde produsul disponibil, care este format din bunuri şi servicii cu o structură determinată.
Corelatie fundamentala:
Produsul disponibil = Produsul intern brut + Importul – Exportul.
Ea nu este asa pentru ca am vrea sa o “ aducem noi din condei”, ci este o corelatie ce rezulta din principiul dublei reprezentari patrimoniale de care vorbea Luca Paciolo in a sa “Proportione divina” si care esye yemelia intregii constructii contabile.
6.4. Venitul national brut
Venitul national brut are o deosebita importanta politica in contextul Uniunii Europene deoarece:
-totalul resurselor Uniunii Europene este determinat ca procent din veniturile nationale brute ale statelor membre;
-contributia relativa a fiecarui stat membru la a patra resursa proprie Uniunii Europene se bazeaza pe VNB propriu.
Prin Regulamentul CE nr. 1.287/2003 al Consiliului din 15 iulie 2003 privind armonizarea venitului national brut la preturile pietei se creeaza bazele legale prin care acest indicator macroeconomic se calculeaza, cu respectarea stricta a metodologiei SEC95.
VNB reprezinta ansamblul veniturilor primare primite de catre unitatile institutionale rezidente: remunerarea salariatilor, impozitele pe productie si importuri minus subventiile, veniturile din proprietate, cele de primit minus cele de platit, excedentul brut de exploatare si venitul mixt brut. Altfel spus:
Venitul National Brut (la preturi de piata) este format din :
+ produsul intern brut (la preturi de piata)
– veniturile primare varsate de unitatile nerezidente
+ veniturile primare primite de la restul lumii de catre unitatile
rezidente.
Pe baza metodologiei SEC95, venitul national brut este identic din punct de vedere conceptual cu produsul national brut calculat pe baza SEC79.
Venitul national brut poate fi in marime absoluta mai mic sau mai mare decat PIB, modificarile sale fiind influentate de valorile veniturilor primare primite sau transferate de la sau catre contul “Restul lumii”.
Procesul de calcul privind tranzitia de la conceptul de PIB la cel de VNB este direct legat de estimarile realizate pentru conturile sectorului institutional “Restul lumii”. Acest sector nu este caracterizat de o functie specifica sau de anumite resurse principale; acesta grupeaza unitatile nerezidente atat timp cat acestea intretin tranzactii economice cu unitatile institutionale rezidente. Conturile specifice ale acestui sector ofera o imagine de ansamblu a legaturilor economice ale tarii cu restul lumii.
Contul “Restul lumii” nu este un sector institutional ca atare, dar joaca un rol analog in structura conturilor nationale.
In cadrul acestui sector se disting urmatoarele grupe de conturi:
▪ conturile operatiunilor curente;
▪ conturile de acumulare;
▪ conturile de patrimoniu.
Resursa acestui sector reprezinta o importanta utilizare,atat pentru economia totala (nationala) cat si pentru fiecare componenta sectoriala a acesteia.
In timp ce pentru calculul PIB se utilizeaza conceptul domestic, important mai ales din perspectiva teritoriului economic al unei tari, calculul VNB are la baza conceptul de rezidenta, legat mai ales de deschiderea economiilor catre restul lumii, in particular de integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Unitatile rezidente sunt acele unitati care au centrul de interes economic pe teritoriul Romaniei, iar cele nerezidente sunt cele ce au centrul de interes in afara Romaniei. Toate unitatile angajate in activitatile economice in Romania pentru o perioada de cel putin un an sunt considerate rezidente pentru Romania.
Principala sursa de date utilizata pentru calculul conturilor sectorului “Restul lumii” si al VNB o reprezinta balanta de plati, elaborata de BNR. Metodologia de elaborare a balantei de plati are la baza recomandarile celei de-a cincea editii a Manualului balantei de plati al Fondului Monetar International.
Nota de detalii. Estimarea venitului naţional brut este importanta pentru România, ca de altfel pentru orice ţară, deoarece el măsoară venitul total câştigat de români şi este util în comparaţiile internaţionale care evaluează puterea de cumpărare din diferite ţări.
Acest „addendum” l-am adaugat aici pentru a evidentia influentele complexe întâlnite în evaluarea venitului naţional brut, atât în termeni nominali, dar mai ales în termeni reali, si care izvorasc fie din date statistice insuficiente (ex. deflatori pentru unele componente), fie din probleme metodologice de tratare a unor variabile (ex. veniturile şi transferurile muncitorilor din străinătate). După ce se analizam diferenţa între produsul intern brut (PIB) şi venitul naţional (VNB) din punct de vedere conceptual, mai trebuie vazuta si trecerea de la PIB la VNB, privind cu atentie poziţia unuia faţă de celălalt (mai mic sau mai mare) prin prisma diverselor aparitii alternative,spre a intelege cum le putem folosi ,mai bine in deciziile macroeconomice..
Conceptul şi importanţa venitului naţional brut.Venitul naţional brut (VNB) devine un indicator macroeconomic tot mai important odată cu decizia Comisiei Europene de utilizare a acestuia în evaluarea contribuţiilor financiare la bugetul comunitar ale ţărilor membre, precum si contribuţia din TVA a fiecărui stat membru.
Bugetul comunitar este întotdeauna un buget echilibrat. Având în vedere că el sebazează pe venituri relativ certe – o anumită contribuţie a statelor membre dinainte stabilită, exceptând cota din taxa vamală pentru produsele care părăsesc teritoriul comunitar – proiecţia bugetului comunitar porneşte de la prognoza cheltuielilor necesare şi, pe baza venitului naţional brut realizat sau prognozat pe ansamblul Uniunii Europene, se stabileşte un coeficient unic de ponderare prin care se determină valoarea maximă a contribuţiei fiecărui stat. Pentru exerciţiul actual bugetar(2012), contribuţia fiecărei ţări – cu unele excepţii – reprezintă 1,24% din venitul naţional brut al acestora.
Programarea financiara.A doua utilizare importanta a venitului naţional brut se regaseste în programarea financiară ,asa cum aratam,constă în aceea că valoarea maximă a resursei bazată pe TVA are ca referinţă acest parametru. Astfel, baza luată în calcul în vederea aplicării unei cote unice de TVA nu poate depăşi 50% din venitul naţionat brut al unui stat membru.
Însemnătatea venitului naţional brut în exerciţiul bugetar provine din expresivitatea sa,dată de faptul că acesta măsoară veniturile obţinute din activitatea unei naţiuni (unei ţări) şi nu se limitează la rezultatele obţinute pe un anumit teritoriu, ca în cazul produsului intern brut.
Conform SEC`95, venitul naţional brut reprezintă ansamblul veniturilor primare primite de către unităţile instituţionale rezidente, iar produsul intern brut rezultatul final al activităţii de producţie al unităţilor productive rezidente. Chiar dacă aceste definiţii – preluate şi de INS – sunt dificil de înţeles datorită caracterului foarte tehnic şi ermetic al exprimării, totuşi ele reflectă deosebirea esenţială dintre cei doi macroindicatori, respectiv aceea că în timp ce PIB-ul reflectă activitatea pe un anumit teritoriu, VNB-ul reflectă activitatea unităţilor naţionale indiferent de locul de desfăşurare. Clarificarea vine din accepţiunea dată termenului de „rezidenţă” în contabilitatea naţională. Rezidenţa este privită nu ca domiciliu, ci în funcţie de „interesul economic” şi pe baza acestui criteriu, care este în fapt criteriul teritorialităţii din vechiul sistem european de conturi, se evaluează rezultatele economice.
În această optică, venitul naţional brut reprezintă totalitatea veniturilor obţinute de factorii de producţie naţionali, inclusiv cele rezultate din activitatea din străinătate, în timp cprodusul intern brut înseamnă totalitatea veniturilor (valoarea adăugată brută) obţinute pe teritoriul unei ţări, inclusiv de către factorii de producţie străini.
Metodologic, din cele două definiţii rezultă că venitul naţional brut este produsul intern brut ajustat cu diferenţa dintre intrările de venituri rezultate din activitatea externă factorilor de producţie naţionali şi ieşirile de venituri ca urmare a activităţii interne a factorilor de producţie de altă naţionalitate.
Spre exemplu, profitul realizat de o societate comercială din Franţa care activează în România este inclus în PIB-ul României şi nu este inclus în VNB-ul României, dar este inclus în VNB-ul Franţei. Profitul realizat de o societate din România care activează în Franţa este inclus în PIB-ul Franţei şi în VNB-ul României. Cetăţenii români care lucrează cu contract în Italia obţin o remuneraţie care este inclusă în PIB-ul Italiei şi în VNB-ul României.
Ca o concluzie, diferenţa clară între cei doi indicatori este că PIB-ul însumează veniturile totale realizate în interiorul unei ţări (exemplu România), iar VNB-ul însumează veniturile totale realizate de toţi cetăţenii unei naţiuni (exemplu români).
Efectul de cuantificare.O utilizare importantă a VNB-ului, larg răspândită în analizele si comparaţiile internaţionale,constă în cuantificarea prosperităţii unei economii şi, ca urmare, a standardului de viaţă al naţiunii care o creează, pe baza indicatorului VNB pe locuitor. In analizele interne, evaluarea evoluţiei în timp a nivelului de trai poate fi realizată pe baza indicatorului VNB pe locuitor exprimat în euro sau chiar PIB pe locuitor. Aceasta presupune o mare volatilitate întrucât modificările de la an la an pot fi afectate de modificările oricărei componente: creşterea reală, preţuri sau cursul de schimb.
Banca Mondială utilizează o metodă de calmare a fluctuaţiilor cursului de schimb, respectiv media mobilă pe trei ani a acestuia ca factor de conversie,care mai este cunoscuta si sub denumirea de metoda „ Atlas”.
Totuşi, pentru acurateţea rezultatelor, în programele de analize, comparaţii si prognoze internaţionale în care se măsoară valoarea reală a venitului produs de o economie comparativ cu alte economii,se utilizează ca factor de conversie paritatea puterii de cumpărare (PPC) – puterea de cumpărare standard (PCS) în programele desfăşurate de Comisia Europeană – care ţine seama de diferenţele între preţurile relative ale bunurilor şi serviciilor din fiecare ţară.
S-a constata faptul că în ţările aflate într-o faza mai lenta de dezvoltare, VNB-ul măsurat în termeni de PPC este mai mare decât cel măsurat utilizând metoda Atlas sau ratele de schimb,iar luarea in seama a acestui comportament insemneaza aprofundarea analizelor dar si a deciziilor.
Trecerea de la PIB la VNB . Relaţiile şi diferenţele dintre cei doi indicatori pot fi explicitate oricum,dar mai interesant este prin modul de determinare din Tabelul Conturilor Economice Integrate (TCEI) . Determinarea VNB reprezintă o cerinţă şi o etapă importantă în evaluarea capacităţii sau necesarului de finanţare al unei economii, care se realizează prin intermediul venitului disponibil brut (VDB). Acesta este egal cu venitul naţional brut la care se adaugă transferurile curente (impozite pe venit şi patrimoniu, cotizaţii sociale, prestaţii sociale, alte transferuri curente) primite de unităţile rezidente de la restul lumii şi din care se scad transferurile curente plătite de unităţile rezidente la restul lumii. Alte transferuri curente plătite cuprind, printre altele, contribuţiile fiecarei tari la diferite organisme internaţionale, iar cele încasate, fondurile primite de la UE sub forma asistenţei tehnice (fără transferuri de capital). În România, transferurile curente cuprind şi cea mai mare parte din câştigurile rezidenţilor români care lucrează în străinătate care nu pot fi clasificate ca venituri din muncă.
Capacitatea sau necesarul de finanţare, echivalentă deficitului de cont curent, reprezintă, în esenţă, soldul dintre formarea brută de capital fix şi disponibilul pentru această destinaţie din VNB.
Diferenţe între VNB şi PIB. Din punct de vedere contabil, trecerea de la PIB la VNB se realizează prin adăugarea veniturilor primare primite de agenţii economici rezidenţi în ţara pentru care se face calculul pentru activităţi desfăşurate în străinătate şi deducerea veniturilor primare realizate în ţara în cauză dar transferate în ţările în care agenţii economici îşi au rezidenţa. Veniturile primare care intră în acest calcul sunt de natura veniturilor salariale şi din proprietate, dobânzi, dividende sau profitul reinvestit al agenţilor economici străini.
Fenomenul de delocalizare care se manifestă şi investiţiile străine tot mai multe au făcut ca, în general, diferenţele între VNB şi PIB să fie negative. Pentru ţări mari, precum Germania,de exemplu, diferenţele au fost mici (între -1,4% şi 1,4% din PIB), dar pentru o ţară mică, precum Luxemburg, care plăteşte o sumă substanţială din PIB ca venituri primare către „restul lumii” (termenul utilizat în conturi naţionale care semnifică toate ţările altele decât ţara în cauză) aceasta este mai mare, ajungând chiar până la -24,2% în 2003. Veniturile primare sunt în special venituri salariale şi dobânzi plătite pentru banii investiţi în Luxemburg. Irlanda este într-o situaţie comparabilă, întrucât plăteşte dividende substanţiale companiilor-mamă ale firmelor americane multinaţionale. Ţările net beneficiare ale expansiunii economice, cu un VNB în permanenţă mai mare decât PIB, ca urmare a utilizării în exterior a factorilor de producţie naţionali, sunt Elveţia, Franţa şi Olanda.
În România situaţia este similară cu cea a ţărilor beneficiare a fluxurilor de investiţii străine. În ultimii ani soldul s-a accentuat în condiţiile în care şi investiţiile străine directe s-au majorat substanţial, în perioada 2004-2006 fiind de circa 20 mld. Euro, dublu faţă de perioada 1990-2003 când au fost de circa 10 mld. Euro.A urmat apoi criza,scaderea potentialului economiei si trecerea VNB sub PIB – care trebuie sa suporte totul si nu se mai ajunge,iar diferenta se acopera prin…datorii externe in crestere.
Concepte si….concepte. Diferenţele conceptuale dintre VNB şi PIB se reflectă şi în utilizarea diferită a acestora în lucrările de analiză macroeconomică. Creşterea economică şi implicit convergenţa reală sunt procese evaluate pe baza evoluţiei produsului intern brut. Venitul naţional brut este utilizat – aşa cum s-a evidenţiat anterior – în proiecţia bugetului comunitar, precum şi în analize privind standardul de viaţă. Chiar dacă nivelul de trai (puterea de cumpărare) se poate aprecia şi prin prisma PIB, totuşi prevalează utilizarea VNB.
Aşa cum am schitat mai inainte, România prezintă un sold negativ al utilizării factorilor de producţie, veniturile aferente factorilor de producţie de altă naţionalitate (în special capitalul străin) care diminuează produsul intern brut obţinut fiind tot mai mari. Ca urmare, veniturile primare nete au fost în 2006 de peste 2,5 ori mai mari decât cele din 2003. În cadrul actualului ciclu de creştere economică, din perspectiva evoluţiei soldului negativ al veniturilor primare, ies în evidenţă anii 2003 şi 2004, ani în care ponderea acestui sold în PIB s-a majorat brusc, de la 1% în 2002 la 4,2% în 2004 (2,3% în anul 2003).
Această evoluţie a afectat venitul naţional brut, care – atât în termeni nominali, cât şi în termeni reali – a înregistrat în anii respectivi o creştere mult sub cea a produsului intern brut.Fenomenul s-a accentuat si continua ,ne ingrijoreaza,dar nu este rolul acestei lucrari sa „ despice lucrurile in patru”, ci doar de a demonstra ca dispunem de informatii,conturile nationale ne dau orice,dar nu pot munci in locul nostru,nu pot decide in locul organismelor abilitate, nu pot organiza si mobiliza potentialul national in locul puterii.
Daca analizam evolutia ponderei veniturilor nete in PIB ,incepand din 2003 (pana in 2011),constatam ca ea scade aproape continuu si arata astfel:(%) -2,28 -4,17 -2,95 -3,32 ,-3,61, —3,70,-3,50,-3,21,-3,17 , chiar daca,in cifre absolute,ambii indicatori au crescut(crestere anuala reala intre 2,9% si 5,7% – cu suisuri si coborasuri atipice,inclusiv cu scaderi,de genul -2,1 in 2012 sau prognozat -1,9 pentru 2013). Decalajul de dinamică dintre cei doi indicatori exprimă într-o anumită măsură contribuţia investiţiilor străine la creşterea economică internă. Acest aspect este ilustrat şi de structura soldului negativ al veniturilor primare. Astfel, în perioada 2005-2007 soldul datorat investiţiilor străine (profitul reinvestit) a fost chiar mai mare decât soldul final al veniturilor,dar dupa aceea a inceput sa scada…si tot asteptam sperante la promisiuni peste promisiuni.
Structura veniturilor primare nete.Structura veniturilor primare nete relevă o a doua caracteristică a modului de utilizare a factorilor de producţie, caracteristică, de altfel, comună ţărilor emergente, noi membre ale UE. Este vorba de faptul că aproape singurul factor naţional valorificat în exterior este forţa de muncă. Menţionăm că în această categorie nu se include circulaţia temporară a forţei de muncă, care, în acest caz, îşi menţine interesul economic în ţară, veniturile fiind de natura transferurilor şi nu a veniturilor din muncă. Totuşi în anul 2007 a apărut o schimbare de influenţă în sens pozitiv, respectiv veniturile din investiţii de portofoliu ale rezidenţilor români în străinătate au fost superioare celor ale rezidenţilor străini în România, soldul acestora reprezentând 4,1% din soldul total al veniturilor.Totuşi, este de remarcat că veniturile din muncă atenuează deficitul dat deutilizarea capitalului străin în România, ponderea lor crescând de la 7,7% în 2003 la 27,4% în 2006,chiar daca apoi au scazut undeva la 6,9% in 2010..
7. Conturile nationale trimestriale
Conform SEC95, elaborarea conturilor nationale trimestriale face parte din cadrul general al Sistemului de conturi nationale. CNT reprezinta un set coerent de tranzactii si conturi, cu o periodicitate trimestriala. Dezvoltarea CNT este impusa de cauze variate:
-CNT ofera o imagine a evolutiei economiei nationale pe o perioada mai mica de un an, intr-un mod operativ pentru decidentii politici;
-CNT pot detecta fazele ciclului economic;
-CNT reprezinta un sistem de informatii economice consistente si coerente.
Principiile de realizare a conturilor nationale trimestriale deriva din cele de baza ale SCN 93 si SEC95 pentru conturile anuale, adaptate in contextul particular al conturilor trimestriale. Pentru a veni in sprijinul procesului complex de elaborare a acestei parti importante a sistemului de conturi nationale, Eurostat a publicat in anul 1999 Manualul de conturi nationale trimestriale.
In Romania, CNT se publica incepand cu anul 1997. Calculele trimestriale de conturi nationale, realizate in conformitate cu cerintele metodologice ale SEC95, sunt subordonate scopului de a oferi rezultatele de PIB trimestrial in mod operativ – la aproximativ doua luni de la perioada de referinta, conferind totodata acuratete prezentarii realitatii economice.
Estimarea agregatelor principale pentru conturile trimestriale se bazeaza pe datele statistice disponibile la perioadele respective de timp, precum si pe informatiile obtinute din sursele administrative realizate de catre administratia publica. Atunci cand informatia lipseste sau nu are periodicitatea dorita, se pot utiliza anumite tehnici de estimare. Printre principalele surse de date se numara:
-surse de date statistice: indicii productiei industriale, indicii cifrei de afaceri, indicii preturilor productiei industriale, investitiile nete, indicii de cost din constructii, statisticile transportului, castigurile si numarul salariatilor, indicii preturilor productiei industriale, indicii preturilor de consum, indicii preturilor produselor agricole, alte publicatii si rezultate ale anchetelor statistice infraanuale;
-surse administrative: raportarile bugetare lunare furnizate de MFP;
-surse de date financiar-contabile: situatiile financiare colectate de catre MFP in special de la societatile nefinanciare si cele nonprofit,
-alte surse: balanta de plati elaborata de BNR.
Produsul intern brut trimestrial in Romania se calculeaza prin doua metode: metoda de productie si metoda cheltuielilor, obtinandu-se un rezultat unic pentru cele doua abordari. Acoperirea si formulele de calcul sunt aceleasi ca pentru PIB anual. Estimarile se fac in preturi curente, in preturile perioadei corespunzatoare ale anului anterior dar si in preturile medii ale anului 2000 (o analiza de valoasre cere sa pleci cat mai din spate).
Pentru estimarile trimestriale in preturi curente si in preturile medii ale anului 2000 se verifica proprietatea de aditivitate, in sensul ca prin insumarea rezultatelor celor 4 trimestre ale anului se obtin estimarile anuale. Proprietatea nu se verifica pentru evaluarile in preturile trimestrului corespunzator al anului anterior.
Datele din conturile nationale trimestriale nu sunt ajustate sezonier, acest fapt implicand doua aspecte importante:
-cresterea dificultatii de elaborare a estimarilor de conturi trimestriale;
-rezultatele sunt corelate puternic cu situatia economica reala.
Iar acest lucru se intampla nu din cauza volumului de munca exagerat,cat mai ales imposibilitatii procurarii unor parametri de referinta si raportare,unor indici de corectie rezonabili,indeosebi acolo unde ciclul economic este mai lung sau afectat de evenimente sezoniere.
8. Conturile nationale regionale
Conturile regionale reprezinta o versiune la nivel regional a conturilor nationale anuale si, fara nicio exceptie, ele recurg la aceleasi concepte metodologice. Importanta lor in cadrul politicilor comunitare se leaga, in special, de acordarea de subventii regiunilor Uniunii Europene prin intermediul fondurilor structurale, ale caror cheltuieli se bazeaza, in parte, pe datele conturilor regionalizate ale conturilor nationale.
Problemele conceptuale privind elaborarea conturilor regionale in Romania, precum si unele aspecte privind disponibilitatea surselor de date au limitat sfera de cuprindere a acestora la regionalizarea valorii adaugate brute, a remunerarii salariatilor si a formarii brute de capital fix pe ramuri de activitate si la construirea conturilor sectorului institutional “Gospodariile populatiei”.
Construirea unui ansamblu complet al conturilor regionale inseamna a trata fiecare regiune ca o entitate economica distincta si presupune:
-delimitarea teritoriului economic al unei tari;
-stabilirea tipurilor de unitati institutionale;
-respectarea principiului rezidentei;
-alegerea metodelor de regionalizare.
Metodele folosite pentru regionalizarea produsului intern brut sunt: (a) metoda ascendenta,(b). metoda descendenta si (c). metoda mixta.
Conturile regionale ale sectorului institutional “Gospodariile populatiei” au un rol deosebit in ceea ce priveste compararea intre regiuni a principalelor operatiuni in care gospodariile populatiei sunt implicate, analiza diferitelor modalitati in care venitul este generat pe regiuni, calculul venitului disponibil si al economiei gospodariilor populatiei intr-o regiune data. Aceste conturi reprezinta varianta regionala a conturilor existente la nivel national. Din considerente practice la nivel regional nu se elaboreaza o secventa completa de conturi, ci numai urmatoarele doua conturi:
▪ contul de alocare a veniturilor primare;
▪ contul de distribuire secundara a venitului.
Aceste conturi sunt realizate pentru gospodariile populatiei rezidente pe teritoriul regional si extraregional si servesc la masurarea venitului primar si a venitului disponibil al populatiei rezidente intr-o regiune data.
Conturile regionale se realizeaza pentru doua nivele administrative, corespunzatoare Nomenclatorului unitatilor teritoriale statistice, NUTS 2 – reprezentand cele 8 regiuni statistice (sau cate s-ar restabili la un moment dat,dar in mod durabil, si NUTS 3 – reprezentand cele 41 de judete plus municipiul Bucuresti.
Elaborarea conturilor regionale in Romania cuprinde:
▪ calculul produsului intern brut regional;
▪ estimarea valorii adaugate brute pe ramuri de activitate;
▪ estimarea remunerarii salariatilor pe ramuri de activitate;
▪ regionalizarea formarii brute de capital fix pe ramuri de activitate;
▪ calculul conturilor regionale ale gospodariilor populatiei.
Pentru regionalizarea valorii adaugate brute pe judete si regiuni se utilizeaza metodele descendenta – “de sus in jos” – si metoda mixta constand in folosirea a diverse chei de distributie specifice fiecarei ramuri de activitate.
Principalele surse de date utilizate pentru estimarea produsului intern brut regional:
-ancheta structurala anuala;
-ancheta statistica privind “costul fortei de munca”;
-balanta fortei de munca;
-alte surse statistice specifice directiilor de specialitate.
Regionalizarea produsului intern brut presupune regionalizarea valorii adaugate brute, a impozitelor pe produs si a subventiilor pe produs.
Echivalentul regional al produsului intern brut este produsul intern brut regional. PIBR este evaluat la preturile pietei. Suma PIBR la pret de piata al diferitelor regiuni si al teritoriului extraregional este egala cu PIB la pret de piata al intregii economii nationale.
Produsul intern brut la nivel de regiune/judet, precum si PIBR pe locuitor sunt indicatori ai activitatii de productie la nivel de tara/regiune/judet, instrumente utile pentru masurarea si compararea nivelului economic de dezvoltare.
9.Conturile nationala si previziunea
Contabilitatea naţională,asa cum am descris-o mai inainte ,este – inainte de toate – un instrument prin care se descriu structurile şi fluxurile din economie, în vederea asigurării informaţiilor necesare analizelor şi previziunilor economice. Acest sistem informaţional macroeconomic permite analiza evoluţiei cererii şi ofertei de bunuri şi servicii din perspectiva creşterii economice, a evoluţiei costurilor şi profiturilor întreprinderilor, a formării şi utilizării acumulărilor tuturor agenţilor, a relaţiilor economice externe etc. De aceea, în afară de conturile ce reflectă activitatea trecută, se elaborează conturi prospective, pe termen scurt, pentru anul în curs şi cel viitor, precum şi pe termen mediu, pentru o perspectivă de câţiva ani.
Principalele obiective ale previziunilor sunt evoluţia producţiilor diferitelor ramuri, a ocupării forţei de muncă, a salariilor, a fondurilor fixe, precum şi a modului în care previziunile sunt coerente din perspectiva resurselor, a corelaţiilor dintre ramuri, a evitării şomajului etc.
Elaborarea conturilor naţionale, a tabloului economic de ansamblu şi a tabloului operaţiunilor financiare este o acţiune complexă, care presupune în afară de strângerea informaţiilor primare, mai multe etape succesive de corectare, echilibrare şi revizuire a informaţiilor disponibile.
Sistemul Conturilor Naţionale (S.C.N.) sau Contabilitatea Naţională, constituie principalul instrument de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizat în statistica internaţională de aproape toate statele lumii, în principal cele cu economie de piaţă. Pornind de la obiectul său, descrierea proceselor şi legăturilor din economie-diversele particularităţi ale S.C.N. pot fi sistematizate astfel:
- S.C.N. este o metodă de înregistrare şi prezentare constatativă a economiei, având drept scop imediat să descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale de venituri şi financiare care au loc între diferiţi agenţi economici;
- S.C.N. este o reprezentare cantitativă sintetizată şi agregată a realităţii economice care se compune, de fapt, dintr-o multitudine de elemente variate. Elementele care se măsoară prin S.C.N. pot fi atât fluxurile unei perioade cât şi stocurile de bunuri şi valori financiare existente la un moment dat, elemente care se exprimă la nivel macroeconomic prin indicatori valorici;
- realitatea economică care este reflectată de S.C.N. se grupează din punct de vedere al caracteristicilor de spaţiu în profil naţional, plurinaţional şi regional, pentru ţări cu dimensiuni mari şi cu o economie complexă şi după caracteristici de timp. Conturile se alcătuiesc trimestrial, anual, pe mai mulţi ani sau la un moment dat;
- S.C.N. reflectă prin conţinutul său mecanismul economiei de piaţă, permiţând să pună în evidenţă şi să dea posibilitatea să analizeze producţia, repartiţia, consumul şi acumularea de bunuri şi servicii ca procese care au loc în cadrul şi între agenţii economici, inclusiv menaje, purtând denumirea generică de subiecţi economici;
- S.C.N. foloseşte tehnica contabilă, principiul dublei înregistrări, astfel fiecare cont înregistrează pe de o parte resursele, iar pe de altă parte folosirea acestora. S.C.N. utilizează tehnica contabilă şi pentru alcătuirea seriilor statistice sau pentru calculul indicatorilor macroeconomici în care se sintetizează activitatea şi pentru alcătuirea conturilor analitice, care exprimă activitatea desfăşurată de agenţii economici în cadrul ansamblului economic analizat.
Aşa cum rezultă din documentele O.N.U., noul sistem al conturilor nationale permite atât descrierea şi analiza structurilor economice, cât şi asigurarea unor norme internaţionale cu caracter unitar pentru calcularea celor mai importanţi indicatori macroeconomici.
El are numeroase valente specifice de mare valoare pentru ca pleaca de la alta conceptie si anume aceea ca între conturile naţionale (cadrul central) şi conturile de bază ale unităţilor studiate se interpun conturi intermediare, care se stabilesc pe baza datelor agenţilor economici şi utilizează concepte şi moduri de evaluare inspirate din analiza economică, asigurând trecerea către conturile cadrului central. Ca urmare a acestor operaţiuni, conturile naţionale sunt disponibile în formă definitivă după trei ani de la declanşarea operaţiilor de înregistrare pentru anul de bază.
Fundamentarea deciziilor economice, curente are la bază informaţii furnizate de conturi provizorii care se revizuiesc permanent. Prin urmare, asigurarea permanentă cu informaţii cât mai exacte şi în acelaşi timp operaţionale presupune un sistem de conturi definitive, semidefinitive, provizorii şi previzionale care se înlănţuie după un program temporal bine gândit. În fiecare an se elaborează bugete economice, conturi previzionale pentru anul în curs şi pentru anul următor, care stau la baza elaborării politicii economice a statului şi se concretizează în special în legi financiare. Această acţiune complexă de elaborare a sistemului de conturi previzionale începe cu proiectarea echilibrului de bunuri şi servicii.
Principalul demers ce trebuie intreprins in acest scop constă în determinarea cererii finale pe componente (si iata cateva elemente exemplificative).
Consumul menajer (al familiilor sau gospodăriilor), principalul factor al evoluţiei producţiei se estimează plecând de la legile de evoluţie a consumului în funcţie de dinamica venitului şi de modul de repartizare a cheltuielilor pentru consum între diferite categorii de bunuri şi servicii. Pentru echipamentele necesare gospodăriilor, inclusiv autoturisme, se utilizează rezultatele anchetelor privind intenţia de cumpărare.
Utilizând modele econometrice complexe se stabilesc dinamicile diferitelor categorii de bunuri şi servicii înfuncţie de veniturile disponibile. În ceea ce priveşte investiţiile, modalităţile de evaluare sunt diferite în funcţie de disponibilitatea informaţiei. Astfel, investiţiile administraţiei publice se determină uşor pe baza bugetelor centrale şi locale care concretizează în cifre dimensiunea proiectelor de dezvoltare ce se au în vedere în perioada viitoare.
Estimarea investiţiilor productive impun o metodologie complexă, nu lipsită de dificultăţi. Pentru intreprinderile publice şi marile întreprinderi private volumul investiţiilor se cunoaşte direct. Pentru altele se utilizează diferite surse informaţionale, cum ar fi anchetele special organizate. Cu ajutorul unor modele econometrice se pot previziona investiţiile cu suficientă precizie. În sfârşit, investiţiile personale(menajere), concretizate în special în locuinţe, se previzionează ţinând seama de volumul construcţiilor în curs de execuţie şi de informaţiile furnizate de statisticile privind autorizaţiile de construire.
Exportul şi importul se pot previziona de specialişti în evoluţia conjuncturală a pieţei externe. Dar fluctuaţiile comerţului exterior sunt de foarte multe ori imprevizibile. De aceea, modelele de previziune trebuie să conţină variabile aleatoare.
După evaluarea tuturor componentelor cererii finale şi a importurilor se trece la evaluarea producţiei interne brute pentru a verifica dacă satisface cererea finală. Pe grupe de produse se previzionează nivelul posibil al producţiei şi al stocurilor şi rezervelor de produse finite. Compararea resurselor cu utilizările se realizează în cadrul unui tabel intrări-ieşiri în unităţi naturale pentru care se cunosc elementele Cadranului II (utilizările) şi ale Cadranului III (producţia şi importul). Pentru a cunoaşte producţia necesară trebuie să se determine consumul intermediar, folosind coeficienţii tehnici de consum în unităţile naturale. Pentru eliminarea unor disproporţii ce pot apărea între ramuri, deci pentru a se realiza echilibrarea balanţei, urmează să se analizeze corelaţiile dintre cererea şi oferta unor produse, să se efectueze echilibrarea lor cu ajutorul preţurilor.
Introducerea preţurilor se face în două etape: prima etapă constă în folosirea preţurilor constante care permit previzionarea volumului producţiei şi echilibrarea balanţei la preţurile anului de bază, iar în cea de a doua etapă se construieşte balanţa intrări-ieşiri în preţurile curente ale anului de previziune.
Toate aceste operaţiuni presupun o serie de corectări, ajustări şi chiar acceptarea unor convenţii pentru realizarea coerenţei de ansamblu şi a echilibrării balanţei. Cunoscând producţia şi consumul, se poate trece la elaborarea costurilor previzionale ale societăţilor şi ale antreprizelor individuale, ale administraţiei publice etc. Principalele probleme care se ridică în această etapă constau în previzionarea efectivului de salariaţi, productivităţii muncii, a salariilor, a impozitelor şi cotizaţiilor sociale, care sunt elemente ale diferitelor costuri. Aceste previziuni furnizează informaţii pentru tabloul economic de ansamblu şi tabloul previzional al operaţiunilor financiare.
Complexitatea procesului previzional impune integrarea tuturor variabilelor şi a relaţiilor dintre acestea, precum şi a etapelor descrise anterior, într-un model formalizat care să permită reprezentarea realităţii şi în acelaşi timp utilizarea tehnicii electronice de calcul.
Dintre modelele utilizate de ţările care au adoptat sistemul conturilor naţionale (S.C.N.) se impune, prin complexitatea sa, modelul econometric pe termen mediu ( francez ) , denumit “Dinamica multisectorială” (D.M.S.). Acest model este dinamic, secvenţial (rezultatele fiecărui an influenţează economia anilor viitori) şi multisectorial. El conţine ecuaţii de comportament şi egalităţi contabile fundamentale. În afară de variabile exogene (populaţia, conjunctura internaţională, preţul energiei etc) modelul conţine variabile de comandă cum sunt nivelul prestaţiilor sociale, nivelul impozitelor si alte elemente colaterale.
Pe baza modelului se pot descrie scenarii ale evoluţiei economice în diferite ipoteze, modelul permiţând simularea în condiţiile când se modifică una sau mai multe variabile exogene sau endogene.
Logica modelului poate fi sintetizată astfel:
(a). soluţiile fiecărui an se determină succesiv realizându-se echilibrarea permanentă a soluţiilor anuale aliniate pe o perioada mai lunga;
(b). cererea finală determină producţia; cunoscându-se nivelul producţiei, se determină capitalul şi forţa de muncă necesară prin utilizarea unor funcţii de producţie;
(c). cunoscând elementele anterioare se calculează costul şi apoi preţul (cu condiţia cunoaşterii salariilor, taxelor sociale şi impozitelor). Preţul depinde deci de salarii, dar şi salariul depinde de preţuri; de aceea, ele se calculează simultan, plecând de la ecuaţia în care intră producţia, nivelul utilizării capitalului, nivelul angajării forţei de muncă, nivelul taxelor şi al impozitelor;
(d). se determină apoi venitul distribuit, partea menajelor şi ceea ce rămâne întreprinderilor (profitul); de aici rezultă rata rentabilităţii capitalului investit, precum şi valoarea ratei care intervine în determinarea investiţiilor;
(e). cererea finală se compune din consumul menajelor şi schimbul extern. Consumul menajelor se determină cunoscând venitul. Având în vedere că venitul se deduce din producţie şi din preţ, rezultă că apare o conexiune inversă de corecţie,pentru ca s-a plecat de la cererea finală pentru a determina producţia, venitul şi consumul; o conexiune analogă apare pentru comerţul exterior; capacitatea de export şi de import depinde de preţulintern comparat cu cel extern.
De asemenea, nivelul exportului depinde de rata de utilizare a capacităţilor de producţie ; deci reglarea depinde simultan de preţ şi de capacitatea de producţie.
Acestea sunt elementele de baza, numai ca schema exclude „administraţia” şi instituţiile financiare , astfel ca trebuiesc preluate si ele din bilanturile institutiilor financiar-bancare si din cele ale administratiei publice , pentru ca astfel sistemul sa fie complet.
Descrierea de pana acum este schematica (dar este exacta) si ne demonstreaza ,daca mai era necesar, cum conturile nationale ofera o prezentare sistematica si detaliata a economiei totale – regiune, tara, grup de tari -, a componentelor sale, precum si a relatiilor cu alte economii, acoperind o anumita perioada de timp – an, trimestru, semestru etc. Indiferent de intinderea spatiala si temporala a estimarilor, conturile nationale se calculeaza pe baza aceluiasi cadru stabilit prin regulamentul mentionat. Sistemul european de conturi (SEC 95) este armonizat cu numeroase concepte si clasificari utilizate in cadrul altor statistici sociale si economice, cum ar fi cele privind ocuparea, industria sau comertul exterior,demografia,investitiile si capitalul fix si multe altele.
Se intelege astfel ca constructia informationala a conturilor anuale,nu este o problema simpla. Ea cere o forte buna cunoastere a ansamblului economic national,a modului in care se formeaza,se antreneaza si se utilizeaza resursele,apoi metodele,procedurile, tehnicile de operare contabila,de calcul statistic , etc.probleme complexe si in permanenta evolutie (pentru ca politica si strategia economica evoluiaza si ele),dar eu m-am limitat la aceasta schema sumara,sperand ca “economistii” nostri le-au invatat la facultate,la masterate,la atatea programe si cursuri de “invatare”rapida de care nu mai ai loc sa intorci!(Pentru cei interesati ,pe blogul “cmdragan.economia personala”,se gaseste o varianta mai dezvoltata,mai concreta,cu multe detalii subtile , aduse la aceasta stare prin permanentele modificari si actualizari corespunzatoare cadrului legislative). dar si unor performante deosebite aplicate pe plan European si international).
“Proportione divina”
Din partea autorului : STIINTA SI SOCIETATEA. “ Stiinta insemneaza a continua cand toti ceilalti renunta, si prin stiinta noi luptam pentru o lume mai dreapta,mai buna, desi suntem suficient de convinsi ca nu exista perfectiune . Toti suntem atinsi de o oarecare nebunie, salbaticie, neputinta, monstruozitate…..dar cred ca diferenta o face modalitatea in care convietuim intre noi ,cu dusmanii si prietenii,cu autoritatile si lipsa de autoritate,cu neputinta lor vs. forta si putinta noastra . Nu ne sperie nimic pentru ca esecul nu inseamna decat oportunitatea de a incepe din nou, de data asta mai inteligent si cu mai multa ambitie Acesta este punctul nostru de vedere,pentru asta ne preocupa soarta societatii si cine nu-i cu noi,duca-se oriunde!”.
ANEXA
L I S T A
CONTURILOR NATIONALE
1. TABELUL INTRARI – IESIRI
1.1. CON101A – Tabelul intrari – iesiri, echilibrul resurse – utilizari pe produse, preturi curente – SEC 95 – CAEN Rev.
1.2. CON101B – PIB – metoda de productie, preturi curente – SEC 95
1.3 . CON101C – PIB – metoda cheltuielilor, preturi curente – SEC 95
1.4. CON101D – Tabelul intrari – iesiri, conturile de productie si de exploatare pe ramuri – utilizari pe produs si activitati ale economiei nationale, preturi curente – SEC 95 – CAEN Rev.1
1.5 . CON101E – Tabelul intrari – iesiri, echilibrul resurse – utilizari pe produse, preturi comparabile – SEC 95 – CAEN Rev.1
1.6 . CON101F – PIB – metoda de productie, preturi comp. – SEC 95
1.7. CON101G – PIB – metoda cheltuielilor, preturi comp. – SEC 95
1.8 . CON101H – Tabelul intrari – iesiri, contul de productie pe ramuri – utilizari pe produse si activitati ale economiei nationale, preturi comparabile – SEC 95 – CAEN Rev.1 ( € ),
1.9 . CON101I – Tabelul intrari – iesiri, contul de productie pe ramuri – utilizari pe produse si activitati ale economiei nationale – forma restrinsa, preturi curente – SEC 95 – CAEN Rev.1 (€),
1.10 . CON101J – Tabelul intrari – iesiri, contul de de productie pe ramuri – utilizari pe produse si activitati ale economiei nationale – forma restransa, preturi comparabile – SEC 95 – CAEN Rev.1(€)
1.11 . CON101K – Tabelul intrari – iesiri, conturile de productie si de exploatare pe ramuri – utilizari pe produs si activitati ale economiei nationale forma restransa, preturi curente – SEC 95 – CAEN Rev(€)
1.12 . CON101L – Tabelul intrari – iesiri, conturile de productie si de exploatare pe ramuri – utilizari pe produs si activitati ale economiei nationale forma restransa, preturi comp. – SEC 95 – CAEN Rev.1 (€).
1.13. CON101M – PIB – met. veniturilor, preturi curente – SEC 95 (€)
1.14 . CON101N – Tabelul intrari – iesiri, echilibrul resurse – utilizari pe produse, preturi curente – SEC 79
1.15 . CON101O – PIB – met. de productie, preturi curente – SEC 79(€)
1.16 . CON101P – PIB – metoda cheltuielilor, preturi curente – SEC 79
1.17 . CON101Q – Tabelul intrari – iesiri, conturile de productie si de exploatare pe ramuri – utilizari pe produs si activitati ale economiei nationale, preturi curente – SEC 79
1.18. CON101R – Tabelul intrari – iesiri, echilibrul resurse – utilizari pe produse, preturi comparabile – SEC 79
1.19 .CON101S – PIB – met. de productie, preturi comparabile – SEC79
1.20 .CON101T – PIB – met. cheltuielilor, preturi comparabile – SEC79
1.21 . CON101U – Tabelul intrari – iesiri, contul de productie pe ramuri – utilizari pe produse si activitati ale economiei nationale, preturi comparabile – SEC 79
1.22 . CON101V – Tabelul intrari – iesiri, contul de productie pe ramuri – utilizari pe produse si activitati ale economiei nationale – forma restrinsa, preturi curente – SEC 79
1.23 . CON101W – Tabelul intrari – iesiri, contul de productie pe ramuri – utilizari pe produse si activitati ale economiei nationale – forma restrinsa, preturi comparabile – SEC 79
1.24 . CON101X – Tabelul intrari – iesiri, conturile de productie si de exploatare pe ramuri – utilizari pe produs si activitati ale economiei nationale forma restrinsa, preturi curente – SEC 79
1.25 . CON101Y – Tabelul intrari – iesiri, conturile de productie si de exploatare pe ramuri- utilizari pe produs si activitati ale economiei nationale forma restrinsa, preturi comparabile – SEC 79
1.26 . CON101Z – PIB – metoda veniturilor, preturi curente – SEC 79
1.27 . CON105A – Tabelul intrari – iesiri, echilibrul resurse – utilizari pe produse, preturi curente – SEC 95 – CAEN Rev.2
1.28 . CON105D – Tabelul intrari – iesiri, conturile de productie si de exploatare pe ramuri – utilizari pe produs si activitati ale economiei nationale, preturi curente – SEC 95 – CAEN Rev.2
1.29 . CON105E – Tabelul intrari – iesiri, echilibrul resurse – utilizari pe produse, preturi comparabile – SEC 95 – CAEN Rev.
1.30 . CON105H – Tabelul intrari – iesiri, contul de productie pe ramuri – utilizari pe produse si activitati ale economiei nationale, preturi comparabile – SEC 95 – CAEN Rev.2
1.31 . CON105I – Tabelul intrari – iesiri, contul de productie pe ramuri – utilizari pe produse si activitati ale economiei nationale – forma restransa, preturi curente – SEC 95 – CAEN Rev.2
1.32 . CON105J – Tabelul intrari – iesiri, contul de productie pe ramuri – utilizari pe produse si activitati ale economiei nationale – forma restransa, preturi comparabile – SEC 95 – CAEN Rev.2
1.33 . CON105K – Tabelul intrari – iesiri, conturile de productie si de exploatare pe ramuri – utilizari pe produs si activitati ale economiei nationale – forma restransa, preturi curente – SEC 95 – CAEN Rev.
1.3 . CON105L – Tabelul intrari – iesiri, conturile de productie si de exploatare pe ramuri – utilizari pe produs si activitati ale economiei nationale – forma restransa, preturi comparabile – SEC 95 – CAEN Rev.2
2. TABELUL ECONOMIC DE ANSAMBLU
2.1 . CON102A – Tabelul economic de ansamblu pe categorii de utilizari, conturi si operatiuni, preturi curente – SEC 79 (€),
2.2 . CON102B – Tabelul economic de ansamblu pe categorii de resurse, conturi si operatiuni, preturi curente – SEC 79 (€),
2.3 . CON102C – Tabelul conturilor economice integrate pe categorii de resurse si utilizari, conturi si operatiuni, preturi curente – SEC 95 (€)
3. PRODUSUL INTERN BRUT REGIONAL
3.1 . CON103A – Produsul intern brut (PIB) regional – preturi curente, CAEN Rev.1
3.2 . CON103B – Produsul intern brut (PIB) regional pe locuitor – preturi curente, CAEN Rev.1
3.3 . CON103C – PIB pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare si judete, CAEN Rev.1
3.4 . CON103D – Produsul intern brut (PIB) regional – preturi curente, CAEN Rev.2
3.5 . CON103E – Produsul intern brut (PIB) regional pe locuitor – preturi curente, CAEN Rev.2
3.6 . CON103F – PIB pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare si judete, CAEN Rev.2
4. PRODUSUL INTERN BRUT TRIMESTRIAL
4.1 . CON104A – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.1, preturi curente
4.2 . CON104B – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.1, preturi medii ale trimestrului corespunzator din anul precedent
4.3 . CON104C – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.1 , indici de volum – % fata de trimestrul corespunzator din anul precedent
4.4 . CON104D – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.1, indici de pret – % fata de trimestrul corespunzator din anul precedent
4.5 . CON104E – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.1, preturi medii ale anului 2000
4.6 . CON104F – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.1, indici de volum – % fata de media anului 2000
4.7 . CON104G – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.1, indici de pret – % fata de media anului 2000
4.8 . CON104H – Produsul intern brut trimestrial – serie ajustata sezonier, preturi curente
4.9 . CON104I – Produsul intern brut trimestrial – serie ajustata sezonier, preturi medii ale anului 200
4.10 . CON104J – Produsul intern brut trimestrial – serie ajustata sezonier, indici de volum – % fata de trimestrul precedent
4.11 . CON104K – Produsul intern brut trimestrial – serie ajustata sezonier, indici de pret – % fata de trimestrul precedent
4.12 . CON104L – Produsul intern brut trimestrial – serie ajustata sezonier, indici de volum – % fata de media anului 2000
4.13 . CON104M – Produsul intern brut trimestrial – serie ajustata sezonier, indici de pret – % fata de media anului 2000
4.14 . CON104N – Produsul intern brut trimestrial – serie ajustata sezonier, indici de volum – % fata de trimestrul corespunzator din anul precedent
4.15 . CON104O – Produsul intern brut trimestrial – serie ajustata sezonier, indici de pret – % fata de trimestrul corespunzator din anul precedent
4.16 . CON106A – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.2, preturi curente
4.17 . CON106B – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.2, preturi medii ale trimestrului corespunzator din anul precedent
4.18 . CON106C – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.2, indici de volum – % fata de trimestrul corespunzator din anul precedent
4.1 . CON106D – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.2, indici de pret – % fata de trimestrul corespunzator din anul precedent
4.20 . CON106E – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.2, preturi medii ale anului 2000
4.21 . CON106F – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.2, indici de volum – % fata de media anului 2000
4.22 . CON106G – Produsul intern brut trimestrial – serie bruta CAEN Rev.2, indici de pret – % fata de media anului 2000
ADDENDUM:
Contabilitatea intreprinderii ca baza a Contabilitatii Nationale
CONTABILITATEA SI EUROPA
Inca din antichitate matematica ne-a dovedit ca poate oferi cel mai potrivit limbaj celui ce vrea, cu o mare libertate de spirit, să se gândească la Creatorul său,iar,pentru pamanteni,campul sau de manifestare a devenit fara sfarsit. De la acest adevar a pornit Luca Paciolo cand i s-a cerut sa construiasca un” model matematic al afacerilor sub aspectul lor financiar, de o maniera in care sa nu patrunda nimeni,sa nu dai gres,sa obtii profit si , mai presus de toate,sa te disciplineze si pe tine”. In acest fel,dupa lungi nopti si zile de studiu si nesomn , Luca Paciolo si-a luat ca punct de referinta o interesanta conceptie teologico-filosofica pe care a numit-o Proporţia divină, cunoscută şi sub numele de Secţiunea de Aur a stiintei. Asa a ajuns sa publice faimoasa lucrare “Proportione Divina”(Venetia,1509),in trei volume, care “a innebunit lumea”(cum zicea Kepler),si care continua sa demonstreze ca este inegalabila.\
Pe prima pagina a lucrarii scria:
“aceasta este o lucrare necesară tuturor minţilor clarvăzătoare şi iscoditoare, în care orice om căruia îi place să studieze filosofia, perspectiva, pictura, sculptura, arhitectura, muzica şi alte discipline matematice va găsi o foarte delicată, subtilă şi admirabilă învăţătură şi se va desfăta cu diverse probleme, atingând o foarte secretă ştiinţă“.
Asa a aparut “stiinta tinerii socotelilor”sau “modelul financiar al afacerilor”sau sfanta “Contabilitate”, conceputa si dezvoltata o jumatate de secol la nivelul intreprinderii,al persoanei juridice gestionare si decidente asupra patrimoniului,la acest nivel continuind sa ramana imbatabila.
Acesta este motivul pentru care mi s-a parut potrivit a introduce aici ideile cele mai noi care continua sa domine si sa preocupe stiinta contabilitatii! As vrea ca in acest mod sa nu confundati niciodata “Contabilitatea intreprindereii”- care este culmea perfectiunii – , cu”Sistemul conturilor nationale”- care este o aplicatie a regulilor si procedurilor la un alt nivel ,incercand sa le dea rigoarea contabila,dar nereusind pe deplin datorita faptului ca-I lipseste unul din principalele puncte de sprijin:documentul!Si astea sunt considerente pentru cei care stiu,cat de cat , contabilitate.Pentru ceilalti,Dumnezeu cu mila!
1.CONTINUTUL ACQUIS-ULUI COMUNITAR
Întregul corp de legi ale UE este cunoscut, în totalitatea sa, ca acquis comunitare. Termenul este folosit cel mai adesea în legătură cu pregătirile ţărilor candidate de accedere în Uniunea Europeană. Ele trebuie să adopte, să implementeze şi să aplice toate părţile acquis-ului pentru a li se permite să se alăture UE.Acquis-ul include toată legislaţia primară-principala (tratatele), legislaţia secundară (Regulamente, Directive, Decizii, Recomandări etc.) şi studiile de caz (verdicte ale Curţii Europene de Justiţie şi Curţii Europene de Primă Instanţă). Prin urmare, de vreme ce regulile UE se află în continuă schimbare (sunt adoptate noi Directive, sunt adoptate Regulamente şi sunt judecate alte cazuri),” the acquis-ul” nu este un document static, ci unul aflat în continuă evoluţie.
2. DIRECTIVELE CONTABILE
Ansamblul normelor,directivelor,reglementarilor si procedurilor acquis-ului comunitar care stau la baza organizarii si functionarii contabilitatii , se fundamenteaza pe două Directive care se aplică sectoarelor economice coordonatoare ,dar care pot fi considerate ca stând la baza acquis-ului, aşa cum se aplică în domeniul contabilităţii sectorului corporativ: Directiva a Patra a UE privind societăţile comerciale (1978) şi Directiva a Şaptea a UE privind societăţile comerciale (1983). Totuşi, aceste directive nu acoperă nici sectorul bancar, nici sectorul asigurărilor. Prin urmare, au fost adoptate două Directive pentru a acoperi problematica conturilor anuale[1] ale acestor două sectoare (Directiva Conturilor Sectorului Bancar din 1986 şi Directiva Conturilor Societăţilor de Asigurări din 1991).
Luate laolaltă, aceste patru Directive pot fi considerate stâlpii fundamentali ai acquis-ului, relevante pentru contabilitatea sectorului corporativ si,prin propagare,si asupra celui public.În cele ce urmează vom prezenta un scurt rezumat ale acestor patru Directive Fundamentale,asa cum sunt ele agreate in 2007
1.Directiva a Patra a Consiliului (78/660/EEC): conturile anuale ale companiilor cu răspundere limitată: coordonează prevederile Statelor Membre privind prezentarea şi conţinutul conturilor anuale şi al rapoartelor anuale, principiile generale privind evaluarea poziţiilor din conturile anuale (spre exemplu prudenţă), reguli specifice de evaluare (spre exemplu reguli de evaluare pentru activele fixe) şi publicarea conturilor anuale. În plus, Directivele prevăd un sistem de auditare a companiilor, companiile trebuie să aibă conturile anuale auditate de una sau mai multe persoane autorizate de legislaţia naţională să auditeze conturile anuale. Această Directivă se aplică tuturor companiilor cu răspundere limitată, dar poate excepta băncile, alte instituţii financiare şi companii de asigurări. Ea se aplică, de asemenea, pentru anumite tipuri de parteneriate
Reguli mai puţin severe sunt stabilite pentru companiile mici şi mijlocii (IMM-uri). Statele Membe pot face ca obligaţiile privind întocmirea şi publicarea conturilor anuale să fie mai puţin stricte sau pot excepta companiile mici de la respectarea cerinţei privind auditarea conturilor lor anuale.
Companiile mici sunt acele entitati personae juridice care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a două din cele trei criterii: a) total bilanţ 3.650.000 euro;(b) cifră de afaceri netă 7.300.000 euro;(c) număr de angajaţi 50.Statele Membre pot face ca obligaţiile privind aceste evidenţieri şi publicarea conturilor anuale de către companiile mijlocii să fie mai puţin stricte. Companiile mijlocii pot să nu depăşească două din următoarele praguri: (a) total bilanţ 14.600.000 euro; (b) cifră de afaceri netă 29.200.000 euro; (c) număr de angajaţi:150.
2.Directiva a Şaptea a Consiliului (83/349/EEC): Conturile consolidate ale companiilor si marilor societati comerciale. Aceasta Directiva coordonează legilsaţia naţională cu privire la conturile consolidate (aceasta înseamnă la nivel de grup) şi defineşte împrejurările în care urmează să fie întocmite conturile consolidate. O companie mamă şi toate filialele sale urmează să consolideze atunci când compania mamă sau una sau mai multe filiale sunt înfiinţate ca şi companie cu răspundere limitată. O companie mamă care controlează legal o altă companie (companie filială) are obligaţia de a întocmi conturi consolidate. În majoritatea cazurilor, controlul legal ia forma deţinerii majorităţii drepturilor de vot. Statele Membre pot cere, de asemenea, să fie întocmite conturi consolidate în cazurile în care o companie are doar o minoritate de voturi, dar, de facto, exercită control. Pot fi prevăzute excepţii de la cerinţa privind conturile consolidate; spre exemplu, grupurile mici şi mijlocii pot fi exceptate complet de la obligaţia privind conturile consolidate. Grupurile mici şi mijlocii sunt grupurile care, la data bilanţului nu depăşesc limitele a două din următoarele trei criterii din punct de vedere al consolidării: (a) total bilanţ 14.600.000 euro, (b) cifră de afaceri netă 29.200.000 euro; (c) număr de angajaţi: 250
Încă o dată : aceste excepţii nu se aplică pentru companiile cotate la bursă, indiferent de mărime.
3.Directiva Consiliului 91/674/EEC: „Conturile anuale şi conturile consolidate ale companiilor de asigurări” are ca scop prevederea unor reguli specifice privind prezentarea şi măsura în care aceste reguli sunt considerate ca fiind necesare în aceste domenii din cauza naturii specifice a asigurărilor. Directiva se aplică pentru toate companiile sau firmele de asigurări, cu excepţia micilor asociaţii mutuale.
4.Directiva Consiliului (86/635/EEC):” conturile anuale ale băncilor sau altor instituţii financiare” , sintetizeaza si particularizeaza regulile specifice privind prezentarea şi măsura în care sunt necesare astfel de reguli în acele domenii din cauza naturii specifice a sectorului bancar şi al instituţiilor de credit. Directiva se aplică pentru majoritatea instituţiilor de credit şi altor instituţii financiare, cu câteva excepţii.
5. În ceea ce priveşte sectorul public, ”Consiliul pentru Standardele Internaţionale pentru Sectorul Public (IPSAS Board)” are în centrul preocupărilor elaborarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri) , care să reglementeze cerinţele de raportare financiară pentru guverne şi alte entităţi ale sectorului public, şi aşa considerat de experţii ca fiind mult rămas în urmă sub aspectul organizării contabile. Aşa se face că numeroase echipe stabilesc liniile directoare, elaborează studii, elaborează documente ocazionale, toate având ca ţintă furnizarea de informaţii noi pentru anumite problematici ale raportării financiare, contabilitate şi control.Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-urile) reprezintă cea mai bună practica internaţională de raportare financiară pentru entităţile din sectorul public. Ele se aplică situaţiilor financiare de uz general întocmite pe baza contabilităţii de angajament şi chiar „contabilităţii de casă” – până la lichidarea sau transformarea ei. Aplicarea cerinţelor IPSAS-urilor va duce la o creştere a gradului de încredere şi transparenţă a raportărilor financiare întocmite de entităţile publice. Oricum, este important să se reţină că IPSAS-urile pentru contabilitatea de angajament au la baza Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS-uri) şi, de asemenea, se referă la probleme de raportare financiară specifice sectorului public care nu sunt tratate de IFRS-uri. Până în prezent IPSAS Board a elaborat şi aprobat 21 „Standarde” pentru contabilitatea publică de angajament, precum şi un „Standard” privind raportarea financiară conform ”contabilităţii de casă”.
Fiecare naţiune are un sistem juridic propriu, în care dispoziţiile normative reglementează situaţiile financiare redactate de entităţile sectorului public. IPSAS-urile pot să ajute organismele naţionale să elaboreze noi principii contabile sau să le revizuiască pe cele existente pentru a contribui la creşterea gradului de comparabilitate şi îmbunătăţirea semnificativă a calităţii situaţiilor financiare. Actualmente, IFAC şi Comisia Europeană nu au autoritatea pentru a putea cere aplicarea IPSAS-urilor, dar IPSAS Board recunoaşte dreptul guvernelor şi normalizatorilor naţionali de a stabili standarde contabile şi îndrumări pentru raportarea financiară în jurisdicţiile lor, şi încurajează guvernele pentru trecerea la contabilitatea de angajament, la aplicarea politicilor contabile corespunzătoare unei etape de mare performanţă dar şi responsabilitate.
Directivele contabile prezentate mai sus au adus o îmbunătăţire substanţială a calităţii informaţiilor; totuşi, conturile întocmite în conformitate cu Directivele a Patra şi a Şaptea nu îndeplinesc cerinţele stricte în vigoare în alte părţi pentru companiile cotate la bursă, în special în Statele Unite. Astfel, companile europene mari, care doresc să îşi sporească pe pieţele internaţionale capitalul, au fost obligate să întocmească un al doilea set de conturi (în conformitate cu Principiile Contabile General Acceptate în Statele Uniunii-US GAAP – sau cu Standardele Intrenaţionale de Raportare Financiară – IFRS) astfel încât conturile lor anuale să îndeplinească cerinţele privind informaţiile necesare pe pieţele internaţionale de capital. Procesul întocmirii a două seturi de conturi a fost deopotrivă lung şi costisitor şi adesea a condus la confuzii, întrucât fiecare set prezenta de obicei informaţii diferite, şi uneori contradictorii.
Pentru a rezolva acest aspect, în 1995 Comisia Europeană a publicat un Comunicat (COM/95/508) intitulat: „Armonizarea Contabilă: O nouă strategie vis-a-vis de armonizarea internaţională” pentru a armoniza standardele contabile din UE cu Standardele internaţionale de Contabilitate (IAS)[5], astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor pieţei internaţionale de contabilitate.
Comunicatul a propus ca Statele Membre să permită jucătorilor globali să întocmească conturile consolidate în conformitate cu IAS. Această abordare a fost favorizată deoarece aceasta ar conduce la evitarea adoptării unei noi legislaţii, sau a amendamentelor la legislaţia existentă la nivelul UE, deoarece aceasta ar conduce la crearea unui nou set de standarde pe lângă cele existente, sau cele în pregătire. Această abordare a permis, de asemenea, un cadru flexibil care ar răspunde rapid la evoluţiile curente şi la cele viitoare. Totuşi, pentru a adopta IAS, UE trebuie să se asigure că Standardele Internaţionale de Contabilitzate existente erau în conformitate cu Directivele Contabile şi că viitoarele IAS vor fi compatibile cu acqis-ul. Prin urmare, a fost creat un grup operativ pentru a evalua conflicetele dintre IAS şi Directivele Contabile. Grupul operativ a descoperit că nu erau conflicte majore între cele două, iar companiile care au dorit să îşi întocmească situaţiile financiare în conformitate cu IAS nu vor încălca prevederile Directivelor Contabile. Asa s-a ajuns la o noua conceptie operationala si anume la I.F.R.S.
3. STANDARDELE INTERNATIONALE DE RAPORTARE FINANCIARA
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (cunoscute sub acronimul IFRS provenit de la denumirea în limba engleză International Financial Reporting Standards) reprezintă un set de standarde contabile combinate cu standardele de raportare financiara. În prezent, ele sunt emise de International Accounting Standards Board (IASB). Multe dintre standardele care fac parte din IFRS sunt cunoscute sub vechea denumire de Standarde Internaţionale de Contabilitate (IAS).IAS au fost emise între 1973 şi 2001 de către consiliul International Accounting Standards Committee (IASC). În aprilie 2001, IASB a adoptat toate standardele IAS, ulterior continuând dezvoltarea lor. Noile standarde poartă însă denumirea de IFRS.Deşi în prezent nu se mai emit standarde IAS, cele deja existente sunt în continuare în vigoare până la înlocuirea sau modificarea lor prin emiterea de noi standarde IFRS.(1).
Aplicabilitatea IFRS . IFRS sunt folosite în multe state ale lumii inclusiv în statele membre ale Uniunii Europene (UE), Hong Kong, Australia, Rusia, Africa de Sud, Singapore şi Pakistan. Aproximativ 100 de state impun sau permit utilizarea IFRS sau au o politică de convergenţă spre acestea. [1]Toate societăţile comerciale cotate din UE sunt obligate în prezent să întocmească situaţii financiare consolidate în conformitate cu IFRS.Pentru a fi aprobate pentru utilizarea în UE, standardele trebuie să fie avizate de către Comitetul de Reglementare Contabilă (ARC), care este format din reprezentanţi ai guvernelor statelor membre şi este consiliat de un grup de experţi denumit Grupul Consultativ European pentru Raportarea Financiară (EFRAG).
Două secţiuni din standardul IAS 39: Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare nu au fost aprobate de ARC şi, în această privinţă, standardele IFRS aplicate în UE sunt diferite de cele emise de IASB. În prezent, IASB colaborează cu UE pentru a găsi o cale acceptabilă pentru eliminarea acestei anomalii.Întrucât standardele IFRS fac în prezent parte din legislaţia europeană, toate standardele aprobate şi modificările lor aprobate ulterior trebuie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Pe 13 octombrie 2003, prima publicare a standardelor a fost inclusă în PB L 261. Modificările standardelor IAS şi IFRS publicate în trecut pot fi monitorizate folosind pagina de web a Direcţiei Piaţa Internă a Uniunii Europene privind implementarea IAS în Uniunea Europeană.(2). Convergenţa cu US GAAPÎn cadrul unei reuniuni desfăşurate în 2002 la Norwalk, Connecticut, IASB şi Financial Accounting Standards Board din Statele Unite ale Americii (FASB) au convenit să îşi armonizeze agendele şi să coopereze în vederea reducerii diferenţelor dintre IFRS şi Principiile Contabile General Acceptate din SUA (US GAAP). În februarie 2006, FASB şi IASB au semnat un Memorandum de Înţelegere care conţine un program al aspectelor asupra cărora celor două organisme intenţionează să obţină convergenţa până în 2008.Comisia Valorilor Mobiliare şi Burselor din Statele Unite (SEC) impune în prezent tuturor companiilor străine cotate la burse din SUA să pregătească situaţii financiare fie în conformitate cu US GAAP, fie în conformitate cu standardele lor contabile locale, însoţite de o notă care să reconcilieze standardele locale cu US GAAP. Această obligaţie generează costuri semnificative pentru companiile cotate în acelaşi timp în SUA şi în alte ţări. SEC a propus modificarea acestei reguli în sensul eliminării obligaţiei de a efectua o reconciliere cu US GAAP pentru companiile străine care îşi pregătesc situaţiile financiare în conformitate cu IFRS, în principiu începând din 2009.[2] Companiile bazate în SUA vor fi în continuare obligate să raporteze în conformitate cu US GAAP.( 3 ). Structura IFRSIFRS sunt considerate a fi un set de standarde „bazate pe principii”, întrucât stabilesc reguli generale, dar impun şi anumite tratamente contabile specifice.Standardele Internaţionale de Raportare Financiară cuprind:Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) — standarde emise după 2001Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS) — standarde emise înainte de 2001Interpretări ale Comitetului Internaţional pentru Interpretări privind Raportarea Financiară (IFRIC) — emise după 2001Interpretări ale Comitetului Permanent pentru Interpretări (SIC) — emise înainte de 2001Există, de asemenea, şi un Cadru General pentru Întocmirea şi Prezentarea Situaţiilor Financiare, care descrie unele dintre principiile care stau la baza IFRS.
.4. TABLOU REZUMATIV:ACQUIS-UL COMUNITAR SI CONTABILITATEA
(a).Regul generale:. Întregul corp de legi ale UE este cunoscut, în totalitatea sa, ca acquis-ul comunitar.. Pentru negocierile de extindere, acquis-ul a fost divizat în 31 de capitole. Capitolul 5 (Legea societăţilor comerciale) este cel mai relevant pentru contabilitatea şi auditul sectorului corporativ.. Toate Statele Membre ale UE trebuie să se conformeze acquis-ului comunitar.
(b) .Directiva a 4-a U.E. privind societatile comerciale (78/660/EEC). Stabileste cerintele privind contabilitatea,raportarea si publicarea Situatiilor financiare,. Impune cerintele de audit;. IMM-urile pot fi exceptate de la cerintele de raportare financiara si audit :- Recunoaste faptul ca pentru majoritatea intreprinderilor mici simijlocii,costul respectarii cerintelor depaseste beneficiile pe care le-ar obtine,- Societatile cotate la bursa pot sa nu fie exceptate , indiferent de marime.
(c) . Directiva a 7 – a UE privind societăţile comerciale (83/349/EEC):Prevede situaţii financiare consolidate pentru grupurile care cuprind cel puţin o societate cu răspundere limitatăPermite excepţii pentru IMM-uri în unele cazuriDirectiva Asigurărilor (91/674/EEC):Reglementări privind conturile anuale şi consolidate ale companiilor de asigurăriDirectiva Bancară (86/635/EEC):Reglementări privind conturile anuale şi consolidate ale instituţiilor publice
(d). Adoptarea Standardelor internationale de Raportare financiara (IFRS). În ciuda Directivelor Contabile, se recunoaşte nevoia unei mai mari armonizări a regulilor de raportare financiară pentru a face companiile UE să devinămai atractive ,iar sub aspect informational aceastainsemneaza:compatibilitate,comparativitate,inteligibilitate,investitii – si totul dupa reguli stiintifice.Regulamentul 1606/2002 al Parlamentului şi ConsiliuluiCere companiilor cotate la bursă (tranzacţionate pe piaţă), inclusiv băncilor şi companiilor de asigurări, să întocmească situaţii financiare consolidate în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară aprobate la momentul anului 2005.IFRS trebuie să fie aprobate individual de către Comisia Europeana
5. ACQUIS-UL COMUNITAR IN DOMENIUL CONTABILITATII – linia de sosire.
Aici prioritatea fundamentala este ca totul se bazează pe principiul imaginii reale şi fidele . Standardele Naţionale de Contabilitate se aplică pentru companiile care nu sunt cotate la bursă şi situaţiilor financiare individuale atât ale companiilor cotate la bursă, cât şi cele ale companiilor necotateIFRS se aplică pentru situaţiile financiare ale companiilor cotate la bursăStatele membre pot cere IFRS pentru situaţiile financiare individuale / companii necotateExcepţii pentru IMM-uri
6 .DIVINA CONTABILITATE –un nou drum de urmat.
(a). Scandalurile privind corporaţiile au reîntărit necesitatea unor reglementări mai sofisticate şi a unei mai bune supravegheri şi a cerut întreprinderea unor acţiuni eficiente pentru a întări încrederea în pieţe de marfuri,comerciale si de capital.
b). CONTABILITATE:amendamente propuse pentru Directivele a 4-a si a 7-a:Responsabilitatea colectivă a membrilor consiliului de administraţie(ma rog,sau „de supraveghere”) pentru situaţiile financiare şi informaţiile cheie care nu sunt de natură financiarăO mai bună prezentare a tranzacţiilor cu părţile aferentePrezentarea acordurilor din afara bilanţului de către toate companiile . Companiile cotate la bursă trebuie să întocmească situaţii privind guvernanţa corporativ .
(c). AUDITUL – drumul care trebuie urmat” 
rincipalele problem in actualitate : Audit: propunere pentru o nouă directivă a 8-a ; Clarifică obligaţiile auditorilor statutari .Stabileşte principiile etice pentru a asigura obiectivitatea şi independenţa . Prevede supravegherea publică a profesiei de audit , Folosirea Standardelor Internaţionale de Audit pentru auditurile statutare , O mai bună cooperare internaţională cu reglementatorii din terţe ţări”(nota personala:totul suna frumos din coada,dar auditorii s-au personalizat si izolat atat de mult incat nu mai stiu contabilitate nici cat aceia care n-au invatat-o niciodata!)
(d). IASB–“Consiliul pentru Stanardele Internationale de Contabilitate ” Domeniile care nu sunt acoperite de reglementarile internationale : Vor exista intotdeauna probleme particulare aflate dincolo de toate reglementarile U.E. si a standardelor internationale, cum ar fi : stocurile ;conducerea contabilitatii interne de gestiune ;sistemul documentelor interne si chiar externe ;raspunderea penala ; protejarea datelor.Nota autorului : Ele trebuiesc rezolvate prin « Manualul de proceduri si politici contabile » pe care trebuie sa-l intocmeasca fiecare companie,institutie sau alta persoana juridica responsabila de organizarea si functionarea contabilitatii.
„Conturile anuale” reprezintă termenul folosit în Directivele UE privind societăţile comerciale când se referă la situaţiile financiare,dar este gresit tradus la noi,intrucat in limba franceza se spune “comptes annuels des enterprises”,ceea ce este cu totul altceva.Noi putem spune „Sistemul national de contabilitate”,dar atunci intelegem tot ceea ce respira contabilitate!.
Organismele international de reglementare si interpretare contabila, elaboreaza studii,dau solutii,fac propuneri,dar aplicarea concreta pe situatii punctuale,ramane atributul fiecarei tari. Spre exemplu, Directivele autorizează Statele Membre să permită companiilor mici să nu aplice cerinţele privind auditul statutar. În baza unui studiu realizat de Direcţia Generală Piaţa Internă din 1 ianuarie 1998, toate Statele Membre au ales să folosească această opţiune, cu excepţia Danemarcei, Suediei şi Finlandei. Aceste praguri pentru IMM-uri sunt stabilite în amendamentul din 2003 la Directiva a Patra. În baza unui studii realizat de DG Piaţa Internă la 1 ianuarie 1998, toate Statele au ales să folosească această opţiune, mai puţin Suedia.
Standardele Internaţionale de Contabilitate au fost elaborate de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASC) al cărui scop a fost să elaboreze un set unic de standarde contabile globale. De la restructurarea sa în aprilie 2001, IASC a fost redenumit Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB) şi standardele internaţionale de contabilitate publicate ulterior redefinirii au fost redenumite Standarde Internaţionale de Raportare Financiare
Efectele si finalitatile cercetarii:Standardele trebuie sa conduca la binele public european,cum spun numeroasele organisme de specialitate ale U.E.,dar tramane de vazut cati beneficiaza de acest “bine”. Poate argumentul convingator pentru acceptarea armonizarii prin raportare la IAS-uri, cel putin in spatiul european, ar putea fi acela de respingere prin aceasta modalitate a unei eventuale dominatii americane. Pentru noi,cea mai acuta problema ar fi aplicarea standardelor internationale si reglementarilor europene asa cum sunt ele,evident insa cu adaparile minim necesare generate de prevederile si progresele legislative.Aplicatiile concrete din marile firme,indeosebi banci si societati de asigurare,si succesele dobandite dovedesc ca acest lucru este posibil si benefic. Ar urma apoi aplicatii similare in instituitiile publice undfe procesul este “anevoios si lent”-cel putin cum a fost catalogat de Colegiul consultativ al contabilitatii.Intr-o etapa urmatoare va trebui sa ne elaboram propriile standarde si normative,corerspunzatoare nevopilor dar si specificitatii economiei romanesti. Elaborarea de standarde nationale pornind de la principiile inscrise in IFRS pare a fi calea cea mai interesanta,dar nu este de loc usor.
In incheierea acestei lucrari,se impun cateva concluzii:
Reflectarea fidela a realitatii economico-financiare si a consecintelor sale sociale,umane,institutionale sunt atributele definitorii ale contabilitatii,pentru perfectionarea careia se bat,se lupta si muncesc astazi cei mai redutabili specialisti in “stiinta conturilor” Preocupati de standarde, de convergenta, de reflectarea contabila a realitatii, profesionistii contabili se preocupa in fapt de economie, de institutii, de oameni. Este poate, cea mai frumoasa parte a profesiei contabile. Este unul din motivele pentru care Uniunea Europeana a luat in considerare oportunitatea recunoasterii profesiei contabile la nivel european. In fata provocarilor europene, contabilitatea romaneasca nu putea sa ramana pasiva si fara reflexe. Ea s-a adaptat proceselor de normalizare, armonizare si convergenta, atat prin intermediul unor institutii nationale, cat si prin actiunea organismelor ce reprezinta profesia contabila.
Procesul de armonizare a contabilitatii romanesti cu cerintele Standardelor Internationale de Contabilitate (IAS/IFRS) si cu Directivele contabile europene, care armonizeaza regulile si principiile de referinta cu privire la elaborarea situatiilor financiare anuale ale institutiilor publice, reprezinta una dintre cele mai curajoase provocari pentru mediul administrativ. Exista o terminologie-cheie care a invaluit lumea europeana dezvolta si toate marile puteri economice ale lumii, dar pe care noi abia lr descifram,cum ar fi: Principiile Contabile General Acceptate in Statele Unite – US GAAP –. Standardele Internationale de Raportare Financiara – IFRS. Standarde de Contabilitate pentru Sectorul Public – IPSAS.
Standardele Internationale de Contabilitate vin cu un bagaj cultural greu, ele se fundamenteaza pe rationamentul profesional, realizat prin apelul la principii, si care poate conduce la mai multe solutii pentru o anumita problema data, departe de o rigoare absoluta de tipul 1 + 1 = 2! Mecanismele economice romanesti prezinta din acest punct de vedere o mare rigiditate in implementarea conceptelor si principiilor contabile. Efectele si finalitatile cercetarii:Standardele trebuie sa conduca la binele public european,cum spun numeroasele organisme de specialitate ale U.E.,dar tramane de vazut cati beneficiaza de acest “bine”. Poate argumentul cel mai convingator pentru acceptarea armonizarii prin raportare la IAS-uri, cel putin in spatiul european, ar putea fi acela de respingere prin aceasta modalitate a unei eventuale dominatii americane.
(a).Pentru noi,cea mai acuta problema ar fi aplicarea standardelor internationale si reglementarilor europene asa cum sunt ele,evident insa cu adaparile minim necesare generate de prevederile si progresele legislative.Aplicatiile concrete din marile firme,indeosebi banci si societati de asigurare,si succesele dobandite dovedesc ca acest lucru este posibil si benefic. (b). Ar urma apoi aplicatii similare in instituitiile publice undfe procesul este “anevoios si lent”- cel putin cum a fost catalogat de Colegiul consultativ al contabilitatii.
(c). Intr-o etapa urmatoare va trebui sa ne elaboram propriile standarde si normative,corerspunzatoare nevopilor dar si specificitatii economiei romanesti. Elaborarea de standarde nationale pornind de la principiile inscrise in IFRS pare a fi calea cea mai interesanta,dar nu este de loc usor.
Aplicarea acestor solutii presupune, insa o foarte buna cunoastere a IFRS si o activitate legislativa prealabila de pregatire a cadrului necesar deschiderii campului de aplicare si de manifestare nestingherita a acestor principii. Standardele nationale astfel elaborate trebuie sa asigure convergenta totala cu IFRS. Aceasta cale de acces la IFRS asigura o mai buna concordanta intre principii si reguli, poate satisface mai bine raporturile care trebuie sa existe intre contabilitate si fiscalitate si poate cuprinde unele reguli referitoare la contabilitatea din timpul exercitiului de raportare financiara.
Din partea ucenicului lui Luca Paciolo:
Ceva va deranjeaza,ceva nu va convine?
Nu va place contabilitatera pentru ca este grea sau nu va place pentru ca va obliga la ordine si disciplina?
Puneti mana pe carte si invatati-o pentru ca n-aveti scapare.Ea este inegalabila pentru ca este o creatie divina, “Proportione Divina”.
Ceea ce inca nu stim cu certitudine este daca intai a fost facuta contabilitatea si apoi omul dupa chipul,asemanarea si rigurozitatea ei, sau invers.
Dar,oricum, este totuna,pentru ca, cine nu stapaneste conturile,respira aierul pamantului degeaba!
01.04.2012 . Euroleul
“Proportione divina “
0 comentarii )